Banner UNPR, afişat în şcoală la un eveniment sportiv

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a cerut, luni, destituirea directorului unei şcoli generale din municipiul Suceava care a permis ca în sala unde se află bazinul de înot şi unde s-a desfăşurat în week-end o competiţie şcolară să fie amplasat un banner al UNPR,informează Mediafax.
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 17:18

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a spus, într-o conferinţă de presă, că în week-end a asistat la un concurs şcolar de înot la care lua parte şi fiica lui şi a constatat cu surprindere că în incinta sălii bazinului de înot, care aparţine Şcolii generale nr. 3 din municipiu, a fost amplasat un banner al UNPR.

„Este inadmisibil să se ajungă până la astfel de gesturi. Cer UNPR să-şi retragă imediat banner-ul de acolo, iar inspectorul şcolar general să demită directorul acestei şcoli generale pentru că a permis ingerinţe politice într-o şcoală„, a spus Băişanu.

El a subliniat că atunci când a văzut banner-ul UNPR şi-a adus aminte de perioada când era elev, iar în şcoală vedea peste tot chipul „Stejarului din Scorniceşti”, steagurile PCR sau stema PCR.

Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava, Petru Carcalete, a spus că a aflat de la ziarişti despre această situaţie. „Vom analiza să vedem cum s-a întâmplat aşa ceva”, a spus Carcalete.

Preşedintele UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a declarat că UNPR a fost sponsor al unui concurs organizat de Asociaţia judeţeană de nataţie.

Ea a arătat că UNPR Suceava a sprijinit şi va sprijini sportul, cu toate formele sale de manifestare, motiv pentru care a organizat în ultimii ani Cupa Mărţişorului la Fotbal, Crosul Tineretului şi a fost alături de nenumărate ori de organizatori la evenimente sportive.

Vartic a precizat că cea de-a 19-a ediţie a Concursului de înot „Cupa Bucovinei” care s-a desfăşurat în week-end la Şcoala Generală nr. 3 a fost organizată de Asociaţia Judeţeană de Nataţie Suceava, care a închiriat bazinul pe perioada desfăşurării concursului, iar UNPR Suceava a fost unul dintre sponsori. „Situaţia a fost remediată şi noi rămânem fideli ideii de sprijin acordat formelor de manifestare sportivă şi faptului că în şcoală nu se face politică„, a spus preşedintele UNPR Suceava.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Comarnic se deschide săptămâna viitoare. Drumul spre munte începe să se schimbe – anunțul șefului CJ Prahova
Centura Comarnic se deschide săptămâna viitoare. Drumul spre munte începe să se schimbe – anunțul șefului CJ ...
Centura Comarnic va fi dată în trafic săptămâna viitoare, potrivit președintelului Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu....
Şase morţi, dintre care patru cetăţeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena
Şase morţi, dintre care patru cetăţeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena
Şase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu două etaje într-o zonă turistică din centrul ...
Amendă de 30.000 lei și activitate suspendată pentru sală de evenimente din Palatul Brukenthal, Avrig, după suspiciuni de toxinfecție alimentară
Amendă de 30.000 lei și activitate suspendată pentru sală de evenimente din Palatul Brukenthal, Avrig, după suspiciuni ...
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea ...
Magyar: Ungaria va taxa de la anul marile averi în condiţii mai stricte decât cele plănuite iniţial
Magyar: Ungaria va taxa de la anul marile averi în condiţii mai stricte decât cele plănuite iniţial
Ungaria va taxa marile averi începând cu 1 ianuarie 2027, în condiţii mai stricte decât cele promise iniţial de guvern, ...