Ministerul Economiei anunţă măsuri pe perioada stării de urgenţă pentru beneficiarii programelor naţionale derulate

Ministerul Economiei a adoptat, prin Ordin al Ministrului publicat în Monitorul Oficial, măsuri pe perioada stării de urgenţă, care vin în sprijinul IMM-urilor beneficiare ale programelor naţionale destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii derulate de minister, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 31 mart. 2020, 10:54
Ministerul Economiei anunţă măsuri pe perioada stării de urgenţă pentru beneficiarii programelor naţionale derulate
Reprezentanţii Ministerului Economiei fac referire la programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii ‘Start-up Nation – România, ediţiile 2017 şi 2018’, la programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţa, ediţiile 2017 şi 2018, precum şi la programul naţional multianual de microindustrializare, ediţiile 2017 şi 2018.

„Lucrăm în continuare pentru a găsi cele mai eficiente măsuri pentru mediul de afaceri românesc, gândindu-ne permanent şi la ce va urma după această criză. Este necesară o relaxare fiscală pentru companii în această perioadă, de aceea, am propus aceste măsuri economice concrete pentru beneficiarii programelor noastre care sunt afectaţi de criza generată de noul coronavirus. Economia va trebui restartată, resetată şi adaptată noilor cerinţe. Suntem în dialog permanent cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a minimiza efectele negative cauzate de criza pandemică”, a declarat Virgil-Daniel Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Astfel, în conformitate cu ordinul Ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 803, pe toată perioada stării de urgenţă, se suspendă termenele instituite contractual referitoare la obligaţiile de păstrare a locurilor de muncă, la cerere. Totodată, administratorul programului nu întreprinde niciun demers pentru recuperarea ajutorului de minimis acordat, pe motivul obligaţiei de a păstra locurile de muncă, sub rezerva de a monitoriza acest indicator după încetarea stării de urgenţă, potrivit AGERPRES.

De asemenea, contractul/acordul de finanţare se poate modifica, în condiţiile dispoziţiilor cuprinse în acesta şi în limitele legii, prin act adiţional semnat de ambele părţi, cu semnătură electronică. Potrivit Ministerului Economiei, aceste dispoziţii nu pot conduce la exonerarea de răspundere a beneficiarilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile până la data decretării stării de urgenţă.

Ordinul Ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 803/26.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 256/27.03.2020, dă posibilitatea beneficiarilor afectaţi de măsurile instituite de Ordonanţele militare să beneficieze, pe perioada stării de urgenţă, de prevederile OUG 29/2020 şi OUG 30/2020, cu modificările şi completările ulterioare, fără a se dispune rezilierea contractului de finanţare şi recuperarea ajutorului de minimis acordat, pentru aceste motive.

Astfel, pentru a beneficia de aceste măsuri societăţile aflate în perioada de implementare/monitorizare a contractelor de finanţare trebuie să parcurgă următorii paşi: să notifice prin e-mail agenţia pentru IMM, Atragere Investiţii, Promovare Export (AIMMAIPE) cu care a încheiat acordul de finanţare cu privire la solicitarea de a suspenda clauzele contractuale, pe perioada stării de urgenţă şi să solicite online pe site-ul www.prevenire.gov.ro, în perioada imediat următoare, unul dintre tipurile de Certificat de Situaţie de Urgenţă -Tip 1 (albastru) sau Tip 2 (galben), emise de către MEEMA.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, Certificatul de Situaţie de Urgenţă nu este necesar pentru solicitarea şomajului tehnic la ANOFM.

„În perioada următoare, MEEMA va proteja aplicanţii aflaţi în implementare sau monitorizare, precum şi partenerii bancari, prin suspendarea vizitelor de certificare şi monitorizare pe perioada stării de urgenţă. Totodată, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri va avea în vedere solicitările beneficiarilor, care se află în stadiul de implementare, de a prelungi perioada de depunere a dosarelor de decont”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă vineri imagini cu randări 3D ale viitorului drum radial DR1 - Vest Expres, al cărui studiu de fezabilitate a fost avizat joi......
Prima hartă naţională a performanţei spitalelor de stat, realizată de CNAS. Schimbare de paradigmă la CNAS: decizii bazate pe dovezi, nu pe ideologie politică
Prima hartă naţională a performanţei spitalelor de stat, realizată de CNAS. Schimbare de paradigmă la CNAS: decizii ...
"Astăzi lansăm o aplicație care oferă, pentru prima dată, o imagine clară de ansamblu asupra modului în care funcționează ...
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al şaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează ...
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – Declaraţiile Roxanei Mânzatu despre revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS)
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – ...
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) ...