BNR a câştigat procesele împotriva unor foşti şefi ai Volksbank

Banca Naţională a României a câştigat procesele cu Gerald Schreiner (fost preşedinte al Volksbank România) şi cu Herwig Burgstaller (fost vicepreşedinte al băncii) în care aceştia au contestat decizia băncii centrale de a le retrage avizul de conducători ai băncii.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 09:54
BNR a câştigat procesele împotriva unor foşti şefi ai Volksbank

Gerald Schreiner a ocupat până în martie 2010 funcţia de preşedinte al Volksbank România. El a condus banca din iunie 2006, anterior ocupând pentru trei ani poziţia de vicepreşedinte.

Tot în primăvara anului 2010 a fost înlocuit din funcţie şi vicepreşedintele Herwig Burgstaller.

Banca Naţională a fost reprezentată în cele două procese de societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi Predoiu.

În ambele cazuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile formulate de către persoanele fizice care au deţinut funcţii de management în sistemul bancar. Instanţa supremă a înlăturat criticile formulate împotriva hotărârilor Băncii Naţionale a României, prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

„Pot spune, fără să greşesc, că aceste cauze au ridicat multiple şi interesante probleme de drept, gestionate cu succes de echipa noastră specializată în domeniul bancar-financiar, echipă care, în prezent, are în lucru un portofoliu de peste 1.500 de litigii pentru clienţi ce reprezintă instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare”, a declarat într-un comunicat Călin-Andrei Zamfirescu, Senior Partner Zamfirescu Racoţi Predoiu.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...