ACEA: 6.654 de autoturisme noi, înmatriculate în România în martie, în scădere cu 32,2%

Un număr de 6.654 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna martie, în scădere cu 32,2% faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 9.813 autoturisme, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri, preluate de Agerpres.
Economica.net - vin, 17 apr. 2020, 08:44
ACEA: 6.654 de autoturisme noi, înmatriculate în România în martie, în scădere cu 32,2%

Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează datele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), după ce în primele două luni ale anului 2020 s-au consemnat scăderi relativ moderate (-7,5% în ianuarie şi -7,4% în februarie), în luna martie s-a înregistrat o scădere „dramatică” de 55,1 %, inclusiv ca urmare a măsurilor necesare adoptate pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19 care, începând cu mijlocul lunii martie, a consemnat şi oprirea unor facilităţi de producţie.

Datele statistice sunt valabile pentru state membre ale Uniunii Europene şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

„Pe regiuni ale UE 27, Europa de Vest (EU 14) înregistrează o scădere extrem de mare, respectiv de 57,0%, în timp ce Europa Centrală şi de Est (EU 12), una ceva mai mică, de 38,2%. Cele mai mari scăderi procentuale în luna martie, comparativ cu luna similara a anului precedent, s-au înregistrat în Italia -85,4, Franţa – 72,2%, Spania -69,3 %, Austria -66,7%. În acest context defavorabil, România consemnează o scădere de 32,2% în luna martie şi 2,9% pe primul trimestru al acestui an. Ca urmare a acestor evoluţii, după primele 3 luni din acest an, pe ansamblul Europei rezultă o scădere generală de 27,1% din care în UE 27, -25,6% (-26,4% în EU 14 şi -18,7% în EU 12)”, se mai spune în comunicatul de presă.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...