Coca Cola a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit mai mare cu 65% față de perioada similară a a anului trecut

Profitul Coca-Cola a crescut cu 65% în primul trimestru al acestui an, până la 2,775 de miliarde de dolari, dar reprezentanţii companiei au avertizat că aceasta va suferi "un impact material" în 2020, determinat de măsurile de distanţare socială şi izolare impuse la nivel internaţional pentru contracararea pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 15:19
Coca Cola a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit mai mare cu 65% față de perioada similară a a anului trecut

Compania multinaţională cu sediul în Atlanta (SUA) şi-a publicat marţi rezultatele financiare şi a anunţat că a facturat 8,601 miliarde de dolari în perioada ianuarie – martie, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a exerciţiului financiar anterior, şi a semnalat că la finele lunii februarie „volumul a crescut cu 3%, excluzând China”.

Totuşi, compania a explicat într-un comunicat că în martie, odată cu propagarea globală a pandemiei, „ţările au intensificat măsurile de distanţare socială şi izolare”, ceea ce a dus „la schimbări semnificative ale comportamentului de cumpărături ale consumatorilor” pe pieţele din toată lumea unde operează.

În acest sens, Coca-Cola a subliniat că a observat „aprovizionarea” consumatorilor de pe unele pieţe, urmată de „niveluri de cerere apropiate de normal şi un puternic avans al comerţului electronic”, iar toate acestea se vor reflecta în rezultatele din al doilea trimestru.

Volumele de vânzări au fost liniare pe pieţele din America Latină şi Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, datorită impactului din martie al coronavirusului, în timp ce în Asia Pacific acestea au scăzut cu 7%, regiunea Americii de Nord fiind unica unde au crescut cu 3%.

„Per ansamblu, de la începutul lunii aprilie, compania a înregistrat o scădere globală a volumului de vânzări cu 25%”, atribuită în special consumului „în afara casei”.

Coca-Cola nu a cuantificat impactul pe care estimează că îl va suferi în al doilea trimestru şi pe ansamblul întregului an, dar a precizat că „depinde semnificativ” de măsurile de combatere a coronavirusului” şi de ritmul susţinut de recuperare macroeconomică”, dar a demonstrat „optimism” faţă de o îmbunătăţire a condiţiilor în a doua jumătate a anului.

„Le mulţumim sincer celor care muncesc pentru a ne menţine în siguranţă pe durata crizei, în special celor din sectorul sanitar. De asemenea, le sunt recunoscător angajaţilor noştri, care fac posibil să putem furniza în continuare băuturi în toată lumea”, a spus într-un comunicat directorul executiv, James Quincey.

Rezultatele Coca-Cola au depăşit aşteptările analiştilor de pe Wall Street, dar acţiunile au scăzut cu peste 4% după deschiderea sesiunii de tranzacţionare. De la începutul anului, compania a pierdut circa 20% din valoarea bursieră.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multă energie regenerabilă, rezultate mai bune. Premier Energy raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026
Mai multă energie regenerabilă, rezultate mai bune. Premier Energy raportează venituri în creștere cu 12% în primul ...
Premier Energy Group raportează pentru primul trimestru al anului 2026 venituri normalizate în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, acestea ajungând la 536 de milioane......
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 143 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 143 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, cu un rulaj total în valoare ...
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță că va cumpăra avioane suedeze de recunoaștere de la Saab
Canada își continuă politica de reducerea a dependenței sale față de firmele americane din domeniul militar și anunță ...
Canada, care susţine că vrea să-şi reducă dependenţa de firmele americane de apărare, a anunţat miercuri planuri ...
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc 22 de miliarde de euro
Italienii pierd anual la jocurile de noroc aproape 22 de miliarde de euro, arată un raport al celei mai mari organizaţii ...