Piaţa asigurărilor a scăzut anul trecut cu 4,3%, la 7,95 miliarde de lei

Primele din asigurări generale şi de viaţă au însumat anul trecut 7,95 miliarde de lei, în scădere cu 4,3% faţă de 2010, rezultat influenţat de reducerea veniturilor din poliţe generale cu 6,5%, la 6,21 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 15:02
Piaţa asigurărilor a scăzut anul trecut cu 4,3%, la 7,95 miliarde de lei

În 2010, piaţa asigurărilor a înregistrat o scădere a subscrierilor de 6,36% comparativ cu anul anterior.

„Piaţa de asigurări a început să-şi atenueze ritmul de scădere a volumului de subscrieri. Redresarea economiei, în ansamblul său, şi reintrarea acesteia pe o tendinţă de creştere sustenabilă vor susţine, pe termen mediu, evoluţia pozitivă a industriei de asigurări. Starea economiei nu este însă singurul obstacol cu care se confruntă piaţa de asigurări. Pentru o recuperare mai rapidă, societăţile trebuie să devină mai flexibile, pentru a se adapta cerinţelor consumatorilor şi a satisface aşteptările acestora, atât la nivelul produselor, cât şi la cel al distribuţiei şi al calităţii serviciilor”, a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

Pe segmentul asigurărilor generale, poliţele CASCO, de răspundere civilă auto (RCA) şi de incendiu şi alte calamităţi naturale deţin, împreună, 84,8% din volumul total al primelor subscrise.

Defalcat, asigurările CASCO au scăzut cu 17,9%, la 2,01 miliarde de lei, iar cele de răspundere civilă auto cu 17,3%, la 2,06 miliarde de lei.

În schimb, asigurările de incendiu şi alte calamităţi naturale, clasă de asigurări care include şi poliţele pentru locuințe (facultative şi obligatorii), au cumulat subscrieri de 1,18 miliarde de lei, în creştere cu 22,35% faţă de 2010.

„În timp ce clasele de asigurări auto au pierdut din cota deţinută în 2010, de la 74,5% la 65,7% în 2011, cea a asigurărilor de incendiu şi alte calamităţi naturale reprezenta, la sfârşitul lui 2011, peste 19% din totalul pieţei de asigurări generale. Această evoluţie a subscrierilor pe clasa asigurărilor de incendiu şi calamităţi a fost susţinută de dinamica primelor subscrise pentru asigurările de locuinţe”, se arată în comunicat.

La sfârşitul anului trecut, potrivit CSA, erau în vigoare peste 4,4 milioane de contracte de asigurări facultative pentru locuinţe şi mai mult de 574.000 de poliţe obligatorii.

Volumul de prime subscrise pentru asigurările de locuinţe, facultative şi obligatorii, se ridica la aproape 676,6 milioane de lei, în creştere cu 66,8% faţă de 2010.

Asigurările facultative pentru locuinţe au generat un volum de prime subscrise de 641,2 milioane de lei, cu 70,5% mai mult faţă de 2010.

Subscrierile aferente poliţelor obligatorii pentru locuinţe au crescut cu 19,5%, la 35,3 milioane de lei.

Pe segmentul asigurărilor de viaţă, primele au însumat 1,74 miliarde de lei, în creştere cu 4,6% faţă de 2010.

Poliţele tradiţionale au generat venituri de 1,07 miliarde de lei, avansul faţă de 2010 fiind de 6,7%, în timp ce asigurările cu componentă investiţională au scăzut cu 0,8%, la 612,8 milioane de lei.

„Asigurările de viaţă tradiţionale şi cele cu componentă investiţională de tip unit-linked deţin, cumulat, 96,82% din totalul subscrierilor”, se mai spune în comunicat.

În 2011, societăţile de asigurări au plătit indemnizaţii de aproape 4,5 miliarde de lei, nivel în scădere cu 11,78% faţă de anul anterior.

Indemnizaţiile plătite în baza contractelor de asigurări generale s-au ridicat la 4,18 miliarde lei, cu 12,8% mai puţin decât în 2010.

Defalcat, daunele pe CASCO au scăzut cu 21,1%, la 1,98 miliarde de lei, în timp ce pe RCA au crescut cu 1,8%, la 1,66 miliarde de lei.

În cazul asigurărilor de incendiu şi alte calamităţi naturale, despăgubirile au scăzut cu 4,5%, la 238,41 milioane de lei.

Pe segmentul asigurărilor de viaţă, avansul indemnizaţiilor a fost de 6%, la 288,1 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...