Firea amenință guvernul PNL că PSD va adopta în Parlament o lege care va permite părinţilor să stea cu copii până la redeschiderea şcolilor

Preşedintele PSD Bucureşti, primarul general Gabriela Firea, a anunţat miercuri că, în cazul în care Guvernul PNL nu va lua măsuri, social-democraţii vor adopta în Parlament un act normativ care să permită părinţilor să rămână acasă, alături de copii, până la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor.
Economica.net - mie, 29 apr. 2020, 06:34
Firea amenință guvernul PNL că PSD va adopta în Parlament o lege care va permite părinţilor să stea cu copii până la redeschiderea şcolilor

„Prioritate zero! Este o urgenţă naţională! Trebuie să fim alături de părinţii care rămân acasă pentru a supraveghea copiii şi care riscă să rămână fără indemnizaţia de 75% din salariu după încetarea stării de urgenţă, pe 15 mai. Guvernul nu se gândeşte, încă, la situaţia acestor părinţi care nu au unde să lase copiii – nici la after-school sau grădiniţă, pentru că unităţile de învăţământ sunt închise, nici la bunici pentru că riscul infectării acestora e prea mare. La fel au procedat şi la începutul crizei, până când colegii mei parlamentari au elaborat un proiect de lege care prevedea o compensaţie de 75% pentru unul dintre părinţi, care va rămâne acasă pentru îngrijirea copiilor”, a scris Firea, pe Facebook.

Ea a adăugat că Ministerul Muncii „a preluat” proiectul respectiv şi l-a transformat în ordonanţă de urgenţă, dar l-a modificat „prost”, excluzând vacanţele din perioada în care se acordă compensaţia.

„Ulterior, când s-a apropiat vacanţa, iar părinţii au început să pună presiune, Guvernul a modificat OUG, lăudându-se apoi cu eliminarea propriei prostii. Dacă Guvernul PNL nu va lua măsuri, PSD va adopta urgent în Parlament un act normativ care să permită acestor părinţi să rămână acasă alături de copii până la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor”, a susţinut Gabriela Firea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că hotărârea de a nu fi deschise şcolile după data de 15 mai a fost luată pentru că în instituţiile de învăţământ din ţară nu ar fi condiţii pentru distanţarea socială, măsură ce limitează răspândirea noului coronavirus.

„Eu cred că foarte mulţi au o problemă cu asta, dar, pe de altă parte, gândiţi-vă ce problemă ar avea dacă şi-ar trimite copilul la şcoală şi copilul ar veni bolnav acasă şi ar aduce boala în familie. Cred că ar fi mult, mult mai complicat şi, având în vedere că există această lege care sprijină şi practic şi financiar părinţii care trebuie să stea cu copiii, îşi va găsi fiecare familie de români o soluţie proprie, cu toţii, evident, în speranţa că această fază nu va dura prea mult”, a spus Iohannis. 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...