Scandal în filialele USL, pe candidaturile la locale

Candidaturile pentru alegerile locale din iunie învolburează apele în USL. În ciuda prevederilor protocolului USL, filialele PSD şi PNL îşi dispută candidaturile. La centru, vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre recunoaşte că sunt unele neînţelegeri în teritoriu, dar spune că, în final, acestea vor fi lămurite şi protocolul va fi baza.
Economica.net - mar, 28 feb. 2012, 15:48

Ce a stabilit centrul contestă teritoriul. Aşa stau lucrurile în privinţa USL şi a stabilirii candidaturilor pentru alegerile locale.

La Buzău, cearta este pe şefia Consiliului Judeţean. PSD îl susţine pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, USL l-a desemnat pe Cristinel Bîgiu, preşedintele PNL Buzău.

„Într-o alianţă politică PSD -PNL, în care PSD stă foarte bine la Buzău, s-a cedat un loc partenerului de alianţă şi cu acest lucru eu nu am cum sa fiu de acord pentru că aceată alianţă a fost creată ca să câştigăm în faţa PDL, nu ca să ne luăm locul unul altuia”, a declarat Constantin Boşcodeală, preşedinte PSD Buzău.

În schimb preşedintele filialei PNL, cel desemnat candidat, pune susţinerea politică acordată de Boşcodeală lui Mocanu pe seama… cumetriei dintre cei doi.

„Este o nominalizare care a fost făcută în urma unor sondaje, în urma mai multor criterii. Ştiu şi eu că domnul Boşcodeală nu mă susţine. E adevărat, noi nu avem o relaţie de cumetrie, eu cu Boşcodeală , cum are cu domnul Mocanu, dar asta nu cred că are o logică politică”, a declarat şi Cristinel Bîgiu, preşedintele PNL Buzău.

Nici în Maramureş situaţia nu-i tocmai roz între PSD şi PNL. Reprezentanţii PSD susţin că dacă PNL-ul nu va lăsa deoparte orgoliile, vor merge pe liste separate.

„Dacă nu ne vom înţelege asupra unor anumite candidaturi, conform protocolului vom merge singuri pe liste. Putem să mergem pe-o lista comună într-o localitate în care ne înţelegem şi, într-o altă localitate, separaţi”, a precizat Cătălin Matei, vicepreşedintele PSD Maramureş.

Liberalii însă speră în „armonizarea” situaţiei locale, dar fără intervenţia centrului.

„În fiecare comunitate şi în fiecare localitate, pentru că sunt pasiuni, sunt oamenii care de-a lungul mai multor confruntări electorale probabil şi-au adus anumite învinuiri, a încercat fiecare să-şi construiască pe partea lui, încercăm sa le armonizam. Pentru anumite candidaturi probabil că se va consulta Bucureştiul, m-aş feri poate de decizia totala a Bucureştiului”, a explicat Emil Marinescu, vicepreşedintele PNL Maramureş.

De la Bucureşti, vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre recunoaşte că sunt tensiuni în teritoriu.

„Bineînţeles, întotdeauna sunt discuţii, o să fie până la sfârşit o formă finală, nu-mi fac nicio grijă”, a declarat acesta.

„Discuţii” de acest tip sunt şi în filiale precum Craiova, Suceava, Ialomiţa, Slobozia sau Vâlcea.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Cod galben de ceaţă în zone din două judeţe situate în regiunea Moldovei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă în orele următoare în zone din două judeţe din zona Moldovei....
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Inteligenţa artificială, folosită pentru fraudarea cu 95 de milioane de euro a unei bănci din Italia
Fraudatori care au folosit inteligenţa artificială pentru a se da drept directori şi alţi oficiali de rang înalt au ...
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Avertisment de la Bruxelles: Statele UE trebuie să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze și energie electrică
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului ...
Războuiul dronelor: Zelenski spune că Rusia alocă miliarde de dolari pe drone cu motor cu reacţie anul viitor
Războuiul dronelor: Zelenski spune că Rusia alocă miliarde de dolari pe drone cu motor cu reacţie anul viitor
Rusia intenţionează să cheltuiască 12 miliarde de dolari anul viitor pentru producţia de drone cu motor cu reacţie ...