Ignat, Ministrul Muncii: Ne gândim să acoperim un procent din salariile angajaţilor care revin din şomajul tehnic

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) analizează introducerea unor măsuri active, după data de 15 mai, care vizează acoperirea unei părţi din salariile angajaţilor companiilor ce revin în activitate şi prelungirea şomajului tehnic în domeniile în care activitatea nu se va putea relua imediat, a anunţat, luni, secretarul de stat din MMPS, Alin Ignat, scrie Agerpres. 
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 06:28
Ignat, Ministrul Muncii: Ne gândim să acoperim un procent din salariile angajaţilor care revin din şomajul tehnic

„În situaţia ridicării stării de urgenţă, după această dată (15 mai n.red.), ne vom afla într-o nouă realitate din mai multe puncte de vedere. În legătură cu şomajul tehnic, sigur că vorbim în principal de acele domenii în care activitatea nu se va putea relua imediat, şi acolo trebuie să venim cu o soluţie să-i sprijin în continuare pe antreprenorii din această zonă până vor reveni la activitate, poate nu chiar normală, dar cât de cât să îşi reia activitatea. Aceasta este una din măsurile pe care le avem în calcul: prelungirea şomajului tehnic pentru aceste zone, nu este luată încă o decizie, e o măsură pe care o evaluăm şi în decursul acestei săptămâni vom lua decizia şi o vom comunica public. Ideea este că ne gândim la ea, avem discuţii şi cu Ministerul de Finanţe pentru a vedea sursa bugetară pentru aceasta măsură. Dincolo de această categorie ne gândim la o serie de măsuri active pentru cei care încet-încet îşi reiau activitatea parţial sau total după data de 15 mai”, a spus Ignat, la Digi 24, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă poate oferi exemple de astfel de măsuri active, oficialul MMPS a precizat că una dintre ele ar fi acoperirea unui procent din salariile angajaţilor care revin din şomajul tehnic, însă acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare cu patronatele şi sindicatele.

„Un exemplu este acela că ne gândim să acoperim o parte din salariile angajaţilor companiilor care revin în activitate, fie că vorbim despre o activitate reluată cu angajaţii la normă întreagă sau part-time, pentru că unele sectoare vor începe treptat activitatea. Ne gândim să acoperim un procent din salariile acestor angajaţi care revin practic din şomajul tehnic. Deci vrem să înlocuim o măsură pasivă cu una activă pentru a stimula repornirea economiei, în unele zone treptat şi în unele cu program întreg.
Acest cuantum va fi stabilit în zilele următoare într-o consultare şi cu patronatele şi cu sindicatele, pentru că suntem în fiecare zi în legatură cu partenerii sociali. Când vom ajunge împreună la o concluzie vom anunţa finalitatea acestei măsuri şi tot ce presupune măsura respectivă”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Alin Ignat. 

Te-ar mai putea interesa și
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă se majorează. Asigurarea opţională la sănătate rămâne la 2.430 lei
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă ...
Salariul minim pe economie va ajunge la 4.325 de lei brut începând cu 1 iulie 2026 pentru normă întreagă, potrivit HG 146 din 2026. Economica.net vă arată cele mai importante consecinţe ale......
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în luna aprilie pe Autostrada A3 Transilvania, ...
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru ...
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...