Grupul italian Saipem va construi un gazoduct între Polonia şi Danemarca

Gaz-System, compania care administrează reţeaua de gazoducte din Polonia, a semnat un acord în valoare de 280 de milioane de dolari cu grupul italian Saipem pentru construcţia unui gazoduct care să facă legătura între Polonia şi Danemarca via Marea Baltică, a anunţat luni preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, transmite DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 08:23
Grupul italian Saipem va construi un gazoduct între Polonia şi Danemarca

Acest proiect face parte din eforturile autorităţilor de la Varşovia de a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale şi a reduce dependenţa energetică de Rusia. „Este un punct de cotitură în drumul care va face Polonia independentă de gazele naturale din Rusia”, a spus Andrzej Duda într-o conferinţă de presă, adăugând că lucrările vor începe în zilele următoare.

Saipem a confirmat încheierea contractului, precizând că se referă la amplasarea unor conducte cu o lungime de 275 de kilometri, la adâncimi de patru până la 57 de metri, scrie Agerpres.

Uniunea Europeană a acordat acestui proiect o finanţare care poate ajunge până la 266,8 milioane de euro, dintre care 215 milioane de euro în cadrul instrumentului MIE (Mecanismul pentru Interconectarea Europei).

Acest contract face parte din proiectul ‘Baltic Pipe’, destinat să facă legătura între Polonia şi depozitele de gaze naturale din Norvegia, prin intermediul reţelei de transport a gazelor naturale din Danemarca. Valoarea totală a proiectului ‘Baltic Pipe’ se ridică la 1,5 miliarde de euro, a precizat directorul general de la Gaz-System, Tomasz Stepien. Însă la finalizarea sa, programată pentru luna octombrie 2022, ‘Baltic Pipe’ va permite Poloniei să importe anual 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Norvegia, adică mai mult de jumătate din consumul actual al ţării.

În prezent, Polonia consumă anual a cantitate de aproximativ 17 miliarde de metri cubi de gaze naturale, din care jumătate este importată de la grupul rus Gazprom, în conformitate cu un contract care expiră în 2022. Compania poloneză PGNiG a informat Gazprom în luna noiembrie a anului trecut că acordul pe termen lung privind importurile de gaze naturale din Rusia nu va fi reînnoit atunci când actualul contract va expira, la finalul lui 2022. 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...