Război franco-german pe consumatorul român de gaze. Engie vrea să “fure” din clienții casnici ai E.On, după liberalizarea de la 1 iulie

Oferta de preț pe care a făcut-o francezii de la Engie consumatorilor casnici reglementați, după liberalizate, se adresează și clienților reglementați care sunt acum în portofoliul nemților de la E.On. Prețul oferit de francezi după liberalizare este cu 10 lei/MWh mai mic decât cel oferit de nemți, ceea ce arată clar că Engie vrea să “ia” din clienții casnici pe care îi are cum E.On în zona sa de rețea.
Mihai Nicuţ - joi, 07 mai 2020, 18:25
Război franco-german pe consumatorul român de gaze. Engie vrea să “fure” din clienții casnici ai E.On, după liberalizarea de la 1 iulie

Engie România a lansat recent o ofertă specială de furnizare de gaze în regim concurențial pentru clienții casnici, în condițiile în care piața se va liberaliza la 1 iulie 2020, iar prețurile reglementate vor dispărea. Spunem specială pentru că ea a fost făcută ca urmare a obligației Autorității de Reglementare (ANRE) potrivit căruia fiecare furnizor care are clienți la reglementat (de fapt majoritatea covârșitoare a clienților) este obligat să facă acestor clienți o ofertă în regim concurențial, înainte 1 iulie, momentul liberalizării.

După cum am scris AICI, Engie, unul dintre cei doi mari furnizori de pe piață, a publicat pe site această ofertă, recent, iar prețul oferit consumatorilor casnici din cea mai mică tranșă de consum este de 125 de lei/MWh de gaz, de la 1 iulie, timp de un an. Preț egal cu cel la care clienții săi primesc acum gaze în regim reglementat.

Inedit este însă că, potrivit datelor care apar în comparatorul de prețuri al ANRE, oferta Engie este pentru toată țara, nu doar pentru clienții din zona de distribuție a Distrigaz Sud Rețele (parte a Engie), unde Engie furnizează gaze în regim reglementat.

Adică inclusiv în zona celuilalt mare distribuitor și furnizor de gaze, E.On.

Am ales trei orașe din zona de rețea a Delgaz (parte a E.On) în care E.On Gaz este furnizor de gaze în regim reglementat, respectiv Iași, Tîrgu Mureș și Cluj Napoca. Engie Gas Start, adică oferta Engie despre care ați citit mai sus, apare ca fiind valabilă și în aceste orașe.

Însă, și E.On are o ofertă de furnizare în regim concurențial, adresată inclusiv clienților alimentați în regim reglementat, în zona sa de rețea. Oferta E.On, disponibilă pe site-ul companiei, adresată acestor clienți, este însă de 134 de lei/MWh de gaz. Iar oferta Engie, pentru aceiași clienți din zona de rețea a E.On este însă de 124 de lei, deci cu circa 10 lei/MWh mai bună decât a E.On. Am comparat prețurile finale de furnizare la consumatorul casnic.

Acest lucru înseamnă că Engie dorește, prin aceasră politică, să “ia” din clienții pe care E.On îi are acum în regim de furnizare reglementată, în zona de rețea a nemților, după liberalizarea de la 1 iulie, și să-i treacă în portofoliul de clienți ai companiei franceze, atunci când piața va fi liberalizată.

Liberalizarea de la 1 iulie

Clienții reglementați ai Engie sau E.On pot accepta ofertele care li se pun acum în față, pot alege alte oferte, tot ale actualilor furnizori, sau pot alege ofertele altor furnizori. Dacă nu fac o alegere până la data de 30 iunie, ei vor primi în continuare gaz de la actalii furnizori, în condițiile ultimelor oferte concurențiale care le sunt făcute acum, și vor plăti gazul la prețurile din aceste oferte, chiar dacă nu le-au acceptat, timp de un an. Aceste prețuri sunt, și pentru clienții Engie și pentru cei ai E.On, la fel ca cele actuale. 

Au timp un an însă să aleagă alte oferte, pe care le pot consulta inclusiv pe comparatorul de prețuri al ANRE. Momentan, cel mai mic preț este cel al Engie, chiar dacă el, teoretic, ar fi putut fi și mai mic din cauzele pomenite, la fel, AICI

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile sub 15 mii de locuitori
Ciolacu: Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile sub 15 mii de locuitori
Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin de 15 mii de locuitori, a anunţat, marţi, premierul Marcel Ciolacu, precizând că toţi......
Autostrada Moldova – Deputaţii au aprobat contractul de finanţare pentru construcţia A7
Autostrada Moldova – Deputaţii au aprobat contractul de finanţare pentru construcţia A7
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, contractul de finanţare, în valoare de 600 de milioane euro, între România ...
Primul kilometru de tunel forat pe A1 Sibiu-Pitești VIDEO
Primul kilometru de tunel forat pe A1 Sibiu-Pitești VIDEO
A fost forat primul kilometru de tunel din secțiunea 4: Tigveni - Curtea de Argeș din autostrada Sibiu-Pitești, a anunțat ...
Mai mult timp pentru pomicultorii care vor finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de euro. AFIR a prelungit sesiunea de depunere cereri
Mai mult timp pentru pomicultorii care vor finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de euro. AFIR a prelungit ...
Producătorii agricoli mai au timp până pe 31 mai anul curent pentru a depune cererile de finanțare pentru DR-15 Investiții ...