Primarul Mircea Hava (PDL), audiat la DNA într-un dosar de corupţie

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, vicepreşedinte al PDL, a fost audiat, miercuri, la sediul DNA Alba Iulia, într-un dosar de corupţie legat de atribuirea Serviciului de transport public al municipiului. "Am dat o declaraţie pentru a lămuri nişte aspecte privind transportul local. Dânşii vor analiza şi vor decide în consecinţă", a declarat Hava, după audieri.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 09:35

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Mediafax, că Mircea Hava are calitatea de învinuit în acest dosar, alături de alte zece persoane, respectiv şapte angajaţi ai Primăriei Alba Iulia şi trei ai societăţii de transport public din municipiu. Printre cei şapte angajaţi ai primăriei se află şi cei doi viceprimari, Ioan Bogăţan şi Paul Voicu, ambii membri PDL, mai spun sursele citate.

Potrivit surselor citate, cercetările vizează modul în care s-a acordat contractul pentru Serviciul de transport public societăţii respective şi cum s-au alocat către aceasta o serie de subvenţii şi sume pentru gratuităţi.

La ieşirea de la DNA, după aproximativ trei ore de audieri, Hava a spus că a dat o declaraţie pentru a „lămuri nişte asptecte” privind transportul public din municipiu, susţinând că procurorii „vor analiza şi vor decide în consecinţă”.

Mircea Hava a spus, citat de Mediafax, că nu ştie dacă în acest caz există sau nu o reclamaţie de la care a pornit ancheta DNA şi că s-a prezentat la audieri pentru „a-şi face datoria”. „Am dat această declaraţie pentru a lămuri nişte aspecte privind transportul local. Dânşii vor analiza şi vor decide în consecinţă”, a spus primarul.

Întrebat în ce calitate a fost chemat la DNA, Hava a evitat să răspundă, spunând că „în calitatea în care te cheamă aici”. „Vom vedea ce vor face după ce am dat această declaraţie, eu mi-am făcut datoria, dânşii sunt sigur că îşi vor fac datoria”, a afirmat Hava.

Solicitat să spună ce anume legat de transportul public vizează ancheta DNA, Mircea Hava a răspuns că tot ceea ce priveşte transportul, inclusiv subvenţiile acordate de administraţia locală.

Unul dintre angajaţii Primăriei Alba Iulia, Oliviu Gaşpar, audiat şi el la DNA, a declarat că audierile au vizat prelungirea contractului de transport public din oraş. Gaşpar a precizat că acest contract a fost prelungit pentru că nu s-a putut organiza licitaţia pentru concesionarea serviciului de transport public în timp util. „Nu puteam lăsa municipiul fără transport public”, a spus Gaşpar.

Avocatul lui Oliviu Gaşpar, Ioan Rus, decanul Baroului Alba, a explicat că DNA verifică atât modul în care s-a prelungit contractul privind transportul public din Alba Iulia, cât şi modul în care s-au alocat subvenţiile către Societatea de Transport Public Alba Iulia, societate care efectuează transportul la nivel local.

El a explicat că există hotărâri ale Consiliului Local Alba Iulia prin care s-a stabilit modul în care se alocă aceste subvenţii. Rus a spus că problema pe care o ridică DNA Alba Iulia este dacă aceste subvenţii trebuiau acordate în raport cu numărul total al pensionarilor din municipiu sau în raport cu numărul pensionarilor care circulau efectiv cu mijloacele de transport în comun.

Întrebat ce acuzaţii i se aduc clientului său, dar şi celorlalte persoane cercetate, Ioan Rus a spus că faptele sunt legate de Legea 78 din 2000, care reglementează, printre altele, modul în care se desfăşoară transportul local.

Primăria municipiului Alba Iulia a prelungit, în toamna anului trecut, contractul încheiat cu Societatea de Transport Public Alba Iulia, firmă care realizează transportul public în municipiu. Firma beneficiază şi de o serie de subvenţii acordate de administraţia locală, cea mai mare parte dintre acestea pentru susţinerea gratuităţilor de care beneficiază pensionarii din Alba Iulia pentru transportul local.

Surse din cadrul anchetatorilor susţin că cele 11 persoane cercetate în acest dosar urmează să fie audiate, pe rând, de miercuri şi până vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș a primit undă verde de la Mediu
Autostrada Brașov – Făgăraș a primit undă verde de la Mediu
A fost emis astăzi Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov – Făgăraș, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Piața media a crescut la aproape 900 de milioane de euro în 2025. Surpriza din zona radio și veștile proaste din TV
Piața media a crescut la aproape 900 de milioane de euro în 2025. Surpriza din zona radio și veștile proaste din TV
Piața media din România a urcat la 883 de milioane de euro anul trecut, în ciuda provocărilor semnificative venite mai ...
ING şi DIGI lansează plata facturilor prin RoPay, fără comisioane sau costuri suplimentare
ING şi DIGI lansează plata facturilor prin RoPay, fără comisioane sau costuri suplimentare
ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală ...
Oraș din Transilvania introduce taxă de tranzit pentru autocamioane, inclusiv pentru cele care lucrează la Autostrada A8
Oraș din Transilvania introduce taxă de tranzit pentru autocamioane, inclusiv pentru cele care lucrează la Autostrada A8
Orașul Miercurea Nirajului din județul Mureș introduce de luna aceasta taxă de tranzit pe două drumuri județene pentru ...