Kaufland România deschide cel de-al 15-lea magazin în Bucureşti

Kaufland România deschide luni, 1 iunie, cel de-al 15-lea hipermarket din București, unde a angajat 130 de oameni. Noul magazin este situat pe Bulevardul Theodor Pallady, Nr. 51, sector 3 și are o suprafață de vânzare de peste 3.700 metri pătrați, care se înscrie într-una totală de mai bine de 6.100 metri pătrați.
Economica.net - vin, 29 mai 2020, 07:46
Kaufland România deschide cel de-al 15-lea magazin în Bucureşti

Magazinul Kaufland va pune la dispoziție și un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), amplasat la intrarea în magazin, iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere care poate fi folosit în magazin.

În parcarea magazinului este amplasată și o stație de încărcare e-charge pentru mașinile electrice, operată prin Renovatio și susținută financiar de Kaufland.

Magazinul are un acoperiș ecologic verde, de peste 1800 de metri pătraţi.

Acesta este al cincilea magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2020 (martie 2020 – februarie 2021), compania continuând planurile de expansiune.

Kaufland are 1.300 de magazine în opt țări, 132.000 de angajați și o rețea de 132 de magazine în România.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...