Consiliul Concurenței, despre plafonarea adaosurilor furnizorilor de gaz: „Putem interveni, dar doar dacă este o situație disperată, și temporar”

După acuzațiile ministrului Economiei la adresa furnizorilor de gaze, care nu transfera în viitoarele contracte către consumatori scăderea prețului la gazele pe care le cumpără, și pe care le-a amenințat că le va tăia prin lege din adaosurile practicate, am întrebat la Consiliul Concurenței cât de legal ar fi acest demers.
Mihai Nicuţ - vin, 29 mai 2020, 18:09
Consiliul Concurenței, despre plafonarea adaosurilor furnizorilor de gaz:

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurensței a spus că se poate folosi legal această pârghie, a plafonării marjelor de furnizare, dar aceasta este o situație specială, foarte rar folosită.

„Este o variantă de criză. Putem plafona ceva, un adaos în acest caz, dacă este o situație specială. Teoretic avem posibilitatea, avem pârghie de intervenție de criză, dar dacă este chiar o situație disperată. În mandatul meu, s-a folosit o singură dată, în chestiunea RCA, și nu poate fi folosită decât temporar, pe șase luni”, ne-a declarat Chirițoiu.

El a mai spus încă că institituția va atenționa companiile, și din sectorul de producție, și din furnizare, să aibă practici corecte.

„O să atenționăm companiile, am mai făcut-o atunci când s-a liberalizat piața gazelor pentru consumatorii comerciali mici, vom monitoriza lucrurile, și vom cere și sprijinul ANRE în acest sens. Această piață nu este puternic concurențială, sunt două duopoluri, trebuie să ne asigurăm că vor fi prețuri rezonabile”, a mai spus Chirițoiu.

Am cerut această opinie președintelui Consiliului Concurenței după atactul ministrului Economiei la adresa furnizorilor de gaze, despre care a spus că se dedau la o „golănie” în condițiile în care au oferte finale pentru consumatori, după momentul liberalizării, la prețuri mari, deși iau gazele la prețuri mult scăzute, de la producători.

„Ceea ce fac furnizorii în momentul de faţă – să trimită oferte (pentru perioada de după 1 iulie 2020, când se liberalizează piaţa gazelor naturale, n.r.), ‘semnaţi cu noi’, că vă ţinem preţul constant, eventual vi-l mai scădem cu un 1-2-3 lei, iar mi se pare o golănie, ca să-i spun tot aşa, pentru că nu poţi să vii în acest program de Gas Programme Release în care tu (furnizorii de gaze, n.r.) nu cumperi gazul la 25 (de lei/MWh, n.r.), dar îl cumperi la 28, la 30 de lei, deci cu mult sub preţul cu care îl cumpărai, şi tu menţii preţul către clientul casnic sau către clientul industrial care îţi este captiv la acelaşi preţ. Ori acest lucru nu se poate întâmpla, acest lucru nu va rămâne aşa, o să am o întâlnire cu furnizorii să le explic că reducerea sau cel puţin parte din reducerea preţului la achiziţie să se regăsească în preţul consumatorului”, a afirmat Virgil Popescu, joi seara la B1 TV, citat de Agerpres.

Ministrul Energiei a susţinut atunci că în ultimă instanţă Guvernul poate interveni pentru limitarea adaosurilor comerciale practicate de furnizorii de gaze naturale, pe baza Legii Concurenţei.

„Dacă nu, am discutat cu Consiliul Concurenţei şi avem modalitate de intervenţie, pe Legea Concurenţei, nu-i vom lăsa ca profitul pe care l-ar putea obţine din diminuarea preţului la gaze, tot pe seama producătorilor, pentru că tot producătorii vor fi cei fraieriţi, de data asta preţul este jos şi n-ai ce să-i faci… Ne vom asigura că acea diferenţă se va regăsi în jos în factură. Avem instrumente pe Legea Concurenţei. Noi am discutat deja cu Consiliul Concurenţei, el urmăreşte foarte bine comportamentul în piaţă al jucătorilor furnizori de gaze, şi vom lua măsuri: vom interveni în Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, şi le vom limita adaosurile, dacă vor distorsiona piaţa şi nu vor înţelege că nu poţi să exploatezi acest moment pe seama producătorilor şi a consumatorilor. (…) Nu vreau speculaţii pe piaţă şi mă voi uita ca să nu existe speculaţii pe piaţă. Vă spun foarte ferm că vom interveni dacă vom vedea comportament (neconcurenţial al furnizorilor, n.r.)”, a adăugat Virgil Popescu.
Piața gazelor naturale pentru consumatorii casnici se va liberaliza la data de 1 iulie. Cei doi producători de gaze sunt Romgaz și Petrom, iar cei doi furnizori mari sunt Engie și E.On.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult......
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...
Divizia spaniolă Cupra a grupului Volkswagen a prezentat noi interpretări pentru Formentor și Leon
Divizia spaniolă Cupra a grupului Volkswagen a prezentat noi interpretări pentru Formentor și Leon
Derivată din mai cunoscuta marcă SEAT, Cupra a prezentat în premieră mondială versiuni modificate ale modelelor Formentor ...
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană – Eurostat
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană – Eurostat
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media ...