Muncitorii francezi de la Renault au început protestele împotriva restructurării companiei

Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă dimineaţa în faţa uzinei Renault de la Maubeuge, nordul Franţei, faţă de intenţia constructorului auto de a elimina 15.000 de locuri de muncă la nivel mondial, dintre care 4.600 numai în Franţa, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - sâm, 30 mai 2020, 09:24
Muncitorii francezi de la Renault au început protestele împotriva restructurării companiei

Protestarii s-au strâns în faţa uzinei în jurul orei 10.00, la chemarea sindicatelor, după care au plecat în marş până în centrul oraşului Maubeuge, pe o distanţă de aproximativ şase kilometri.

Activitatea la această uzină, unde lucrează aproximativ 2.100 de angajaţi, este oprită începând de vineri. Conducerea Renault intenţionează să transfere producţia de utilitare electrice Kangoo de la uzina de la Maubeuge la cea de la Douai, unde lucrează aproximativ 2.900 de angajaţi.

„Va avea loc un cutremur. Vrem să păstrăm compania aici. Această manifestaţie este foarte importantă, chiar dacă este vorba de o primă etapă, pentru a arăta guvernului şi Renault că salariaţii şi locuitorii din această zona sunt ataşaţi de această firmă. Avem nevoie de aceste locuri de muncă dacă nu întreaga zonă va muri” a declarat pentru AFP liderul sindical Jérome Delvaux.

Aflat deja în dificultate înaintea crizei coronavirusului, constructorul auto francez Renault a anunţat vineri un plan de restructurare care vizează eliminarea a aproximativ 15.000 de posturi la nivel mondial, în ideea de a realiza economi de peste două miliarde de euro în următorii trei ani.

În paralel, Renault aşteaptă finalizarea discuţiilor cu autorităţile de la Paris pentru un împrumut garantat de stat, în valoare de cinci miliarde de euro. Preşedintele Emmanuel Macron a avertizat însă că Guvernul de la Paris nu ar trebui să semneze împrumutul pentru Renault până când echipa managerială şi sindicatele nu vor finaliza discuţiile cu privire la forţa de muncă şi uzinele din Franţa ale Renault.

Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat probabil uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din......
ANM: Seceta pedologică se menține pe suprafețe întinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia
ANM: Seceta pedologică se menține pe suprafețe întinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia
Secetă pedologică moderată şi puternică se înregistrează în cultura grâului de toamnă pe suprafeţe extinse din ...
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Poșta Română a început distribuirea pensiilor pentru luna mai
Compania Naţională ,,Poşta Română" (CNPR) a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor ...
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit Beijingul
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit ...
Taiwanul a raportat sâmbătă o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia ...