Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, nu vrea predare în limba maghiară la Universitatea din Tg. Mureş

Scandalul în educaţiei e departe de a se termina şi la fel şi tensiunile din coaliţie. Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, nu vrea înfiinţarea linie de predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 14:34

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, însoţit de secretarul de stat Kiraly Andras, a fost, marţi seară, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde a participat la o discuţie cu reprezentanţi din conducerea universităţii, întâlnirea desfăşurându-se cu uşile închise.

După discuţii de mai bine de şapte ore cu reprezentanţii Universităţii, nu s-a ajuns la nicio concluzie. Partea maghiară nu vrea să renunţe nici în ruptul capului la înfiinţara acestei linii, pe când ministerul vrea să impute prin hotărâre de Guvern creearea unui program de studiu în limba maghiară.

Liderii UDMR sunt nemulţumiţi pentru că la UMF Târgu Mureş nu s-a implicat Legea Educaţiei.

Aproximativ o sută de studenţi ai UMF Târgu Mureş au început, marţi, în faţa sediului universităţii, strângerea de semnături în semn de protest faţă de „implicarea politicului” în activitatea instituţiei, ei cerând respectarea autonomiei universitare şi nesepararea învăţământului pe criterii etnice.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primul traseu velorail din România, pus azi în funcțiune. Unde se află
FOTO Primul traseu velorail din România, pus azi în funcțiune. Unde se află
Azi devine funcțional primul traseu velorail din România, pe calea ferată îngustă din comuna Râciu, județul Mureș, scrie Radio România Actualități....
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
VIDEO Lucrările la DN7, Valea Oltului, realizate 84%. Când vor fi gata
VIDEO Lucrările la DN7, Valea Oltului, realizate 84%. Când vor fi gata
Continuă lucrările de rănguire și curățare a versantului de rocile instabilele pe DN 7, Valea Oltului, anunță Direcția ...
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană alocă 710 milioane de euro pentru ajutor umanitar, în special pentru Africa
Uniunea Europeană (UE) va aloca 710 milioane de euro pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate de crize, dezastre ...