Renault are în plan disponibilizarea a 1.500 de ingineri din fabricile sale din Franța

Grupul auto francez Renault a indicat că, dintre cele 4.600 de locuri de muncă ce urmează a fi eliminate în Franţa, 1.500 ar viza numai activităţile de inginerie, au declarat marţi pentru AFP mai multe surse din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 16 iun. 2020, 14:51
Renault are în plan disponibilizarea a 1.500 de ingineri din fabricile sale din Franța

La finele lunii mai, Renault a anunţat că va elimina 15.000 de locuri de muncă la nivel mondial, dintre care 4.600 numai în Franţa.

Marţi, conducerea companiei Renault a prezentat, în cadrul Comitetului Economic şi Social, detaliile acestui plan care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro în decurs de trei ani. Astfel, din cele 4.600 de posturi ce urmează a fi eliminate în Franţa, 1.500 ar viza activităţile de inginerie, 2.100 posturi vor fi eliminate în activităţile de producţie şi 1.000 de posturi în sectorul de funcţii suport. Renault nu vrea să recurgă la concedieri, ci mizează pe plecări voluntare, ieşiri la pensie, reconversie profesională şi mobilitate internă.

În prezent, grupul Renault are 48.000 de salariaţi în Franţa, dintre care 17.300 lucrează în producţie, 8.900 în inginerie şi 6.600 în funcţii suport. Restul angajaţilor sunt distribuiţi în cadrul filialelor, în special în reţeaua comercială (Renault Retail Group, RRG) şi activităţile bancare RCI Bank.

Producător de automobile din anul 1898, Grupul Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule, în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail media din România, un ecosistem omnicanal de comunicare bazat pe date,......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Ultimii paşi pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ...