UiPath, unicornul românesc, negociază noi finanţări care i-ar creşte valoarea la peste 10 miliarde de dolari – Bloomberg

Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, poartă discuţii pentru o nouă rundă de finanţare care i-ar creşte valoare de piaţă la peste 10 miliarde de dolari, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 18 iun. 2020, 07:35
UiPath, unicornul românesc, negociază noi finanţări care i-ar creşte valoarea la peste 10 miliarde de dolari - Bloomberg

Aceste noi finanţări ar însemna o creştere semnificativă faţă de ultima rundă de strângere de fonduri, care a avut loc în luna aprilie 2019, când UiPath a fost evaluat la şapte miliarde de dolari.

Sursele citate de Bloomberg nu au putut preciza care este suma pe care UiPath vrea să o strângă acum. Runda de finanţare de anul trecut a strâns 568 milioane de dolari de la fonduri precum Coatue Management, Dragoneer Investment Group, Wellington Management şi alţii. Este posibil însă ca planurile de stângere de fonduri ale UiPath să sufere unele modificări, au subliniat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Înfiinţată în România în anul 2005 sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Compania avut anul trecut venituri de 360 milioane dolari, după ce a ajutat unele dintre cele mai mari companii americane să îşi automatizeze procesele de rutină.

În prezent UiPath este interesată să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines declara în luna martie că clienţii UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

De asemenea, în luna februarie a acestui an, Dines a spus că UiPath are în vedere o posibilă listare publică iniţială (IPO), după ce în 2018 a devenit primul startup fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliarde de dolari. Între timp compania şi-a mutat sediul general la New York.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...