Două centre pentru copii cu handicap, închise din cauza demisiilor în masă ale angajaţilor

Două centre pentru copii cu handicap din judeţul Vaslui, în care au fost investiţi 200.000 de euro şi de care beneficiau peste 200 de minori, au fost închise de Direcţia pentru Protecţia Copilului din cauza demisiilor în masă ale angajaţilor ca urmare a diminuării salariilor de către Guvern.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 18:21

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a decis închiderea a două centre de tip „respiro” destinate copiilor cu handicap, după ce angajaţii celor două unităţi, în care s-au investit 200.000 de euro pentru construirea şi dotarea corespunzătoare, au plecat din sistem din cauza diminuării continue a veniturilor, potrivit Mediafax.

Astfel, din cei 14 angajaţi cu care cele două centre au fost deschise în urmă cu trei ani, mai rămăseseră doi salariaţi, din care unul a intrat şi el în concediu pentru creşterea copilului. Pentru a suplini lipsa, conducerea instituţiei a repartizat personal de la alte centre, însă, în cele din urmă, a luat decizia închiderii celor două centre.

Mai bine de 200 de copii cu handicap din judeţ nu vor mai beneficia de serviciile celor două centre din municipiile Vaslui şi Bârlad. Închiderea acestor unităţi este efectul tăierii sporurilor şi, mai ales, a diminuării considerabile a salariilor de la 1 iulie 2010. Angajaţii aveau o responsabilitate foarte mare, în condiţiile în care munceau pentru salariul minim pe economie. De aceea, au preferat să plece din sistem şi să meargă să muncească în străinătate, unde pentru activităţi similare câştigă mult mai bine„, a declarat, miercuri, directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.

Cele două centre ar putea fi oricând redeschise dacă se vor găsi specialişti care să accepte să lucreze în ele.

Te-ar mai putea interesa și
Caroserie pregătită pentru aventură: soluții practice pentru șoferi
Caroserie pregătită pentru aventură: soluții practice pentru șoferi
Există anumite tipuri de vopsea care rezistă cu brio la aventuri off-road, iar diferența dintre o caroserie banală și una pregătită pentru teren dificil nu ține doar de estetică, ci de......
Hello Holidays a deschis o agenție la Bacău, după cele din Sibiu și Iași
Hello Holidays a deschis o agenție la Bacău, după cele din Sibiu și Iași
Agenția de turism Hello Holidays anunță că își continuă dezvoltarea la nivel național și deschide, în luna martie, ...
FMI propune integrarea mai puternică a pieței energetice din Europa, în contextul izbucnirii războiului din Orientul Mijlociu
FMI propune integrarea mai puternică a pieței energetice din Europa, în contextul izbucnirii războiului din Orientul ...
Un oficial al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a pledat miercuri pentru o piaţă energetică europeană mai integrată, ...
Danezii de la Jantzen pun o baterie mare, de 360 MW, în Teleorman. Construcția poate începe
Danezii de la Jantzen pun o baterie mare, de 360 MW, în Teleorman. Construcția poate începe
Compania daneză Jantzen Renewables a anunțat că un proiect pentru un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de ...