Regele romilor, Dan Stănescu, acuzat că a provocat intenţionat un accident rutier

Dan Stănescu, supranumit regele romilor de pretutindeni, a ajuns, miercuri, la Poliţie, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DN 65 Piteşti - Craiova, în Albota. El este acuzat că a frânat intenţionat în faţa unei maşini în care erau trei persoane, iar apoi a părăsit locul accidentului.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 20:55

Potrivit proprietarilor maşinii lovite de către Stănescu, şi ei membri ai etniei rome, regle romilor de pretutindeni ar fi încercat să se răzbune pentru că familia lor refuză să plătească o taxă de protecţie casei regale din Costeşti şi încearcă să-i „şicaneze” pe cei care nu i se supun.

„De două luni tot vrea să-i cotizăm bani. E dator, e dator vândut şi vrea să-i dăm noi bani. El a provocat accidentul, regele Dan, e dator vândut şi cere bani de la noi în fiecare lună. Acum a provocat accidentul acesta şi nu a oprit, a fugit, iar aseară a mai provocat un accident la Piteşti şi tot aşa a fugit ca să nu dea declaraţii, deoarece nu ştie carte, vreau să văd şi eu cum vine cu mine să dea declaraţii, dar nu vine, că nu ştie carte”, a declarat unul dintre bărbaţii aflaţi în maşina lovită de Stănescu.

Dan Stănescu a fost oprit în trafic de către agenţii Poliţiei rutiere la intrarea în oraşul Costeşti şi condus la sediul Poliţiei pentru declaraţii, dar ulterior a spus că s-a prezentat din proprie iniţiativă la oamenii legii.

„A fost un accident uşor, m-au lovit în spate cu maşina nişte puşti. Nu ştiu dacă este o răzbunare, eu nu am luat-o ca pe o răzbunare, eu am luat-o ca pe un accident uşor care trebuie declarat în 24 de ore. Trebuie păstrată distanţa faţă de cel din faţă, dacă nu, cel din spate trebuie să plătească. E un conflict cu câţiva romi din Costeşti care îi ţin partea presdintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, pe care vreau eu să-l dau în judecată, iar ei nu vor. Sunt patru oameni care nu mă vor, nu se face primăvară pentru patru oameni, dacă nu mă vor, să-şi aleagă alt rege. La Băsescu au ieşit atâţia în stradă şi nu s-a întîmplat nimic”, a declarat regele romilor de pretutindeni, Dan Stănescu.

Poliţiştii i-au audiat pe cei implicaţi în accident şi au deschis un dosar în această cauză, oamenii legii încercând să-i identifice pe martorii care au văzut incidentul rutier.

Te-ar mai putea interesa și
Incident major la baza aeriană Fairford din Marea Britanie, utilizată de forţele americane
Incident major la baza aeriană Fairford din Marea Britanie, utilizată de forţele americane
Poliţia britanică a anunţat duminică arestarea mai multor bărbaţi suspectaţi de încălcarea legislaţiei privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de......
FOTO Primul traseu velorail din România, pus azi în funcțiune. Unde se află
FOTO Primul traseu velorail din România, pus azi în funcțiune. Unde se află
Azi devine funcțional primul traseu velorail din România, pe calea ferată îngustă din comuna Râciu, județul Mureș, ...
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
VIDEO Lucrările la DN7, Valea Oltului, realizate 84%. Când vor fi gata
VIDEO Lucrările la DN7, Valea Oltului, realizate 84%. Când vor fi gata
Continuă lucrările de rănguire și curățare a versantului de rocile instabilele pe DN 7, Valea Oltului, anunță Direcția ...