Telekom România, creştere istorică a traficului. Obiceiurile de consum ale clienţilor s-au schimbat în timpul pandemiei

Traficul de internet mobil și fix în rețele Telekom România a înregistrat o creștere istorică în ultimele luni, în medie cu 25% în plus faţă de luna februarie, în contextul declarării de către autorități a stării de urgență.
Lidia Neagu - J, 25 iun. 2020, 10:54
Telekom România, creştere istorică a traficului. Obiceiurile de consum ale clienţilor s-au schimbat în timpul pandemiei

În aceeși perioadă, traficul de minute naționale a crescut cu 24% comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei. În următoarea lună, în perioada sărbătorilor pascale, Constantin și Elena, de Sfântul Gheorghe și 1 Mai au fost înregistrate creșteri record pe segmentul voce, fapt care arată nevoia românilor de a ține legătura cu cei dragi. Obiceiurile clienților s-au schimbat. Intervalul orar în care s-a înregistrat un număr crescut de apeluri s-a schimbat, de la orele 11:00 – 12:00 la orele 19:00 – 20:00 în această perioadă. Durata apelurilor a înregistrat, de asemenea, o creștere, de 20% pe segmentul voce mobilă și până la 50% pe segmentul voce fixă.

Și pe segmentul de televiziune utilizatorii au consumat cu 52% mai mult conținut, conform unui sondaj realizat de ISRA Center în luna mai a acestui an. De asemenea, numărul de utilizatori pentru aplicația Telekom TV a crescut cu 20% comparativ cu luna februarie, aratând astfel o altă schimbare de comportament de consum în rândul clienților.

Un alt obiectiv al Telekom Romania în perioada pandemiei a fost protejarea vieții și bunăstării angajațiilor prin relocarea a peste 64% dintre aceștia la munca de acasă, ceea ce a dus la eforturi suplimentare pentru menținerea funcționării infrastructurii de rețea în parametrii normali pentru angajații și clienții Telekom.

„Telekom Romania a întâmpinat foarte multe provocări în efortul său de a ține România conectată în contextul actual. Pe de-o parte, a fost un efort intern de a reloca cei 3,200 de angajați la munca de acasă în câteva zile, dar și extern, pentru menținerea serviciilor în parametrii normali pentru clienții rezidențiali și business prin acțiuni care să evite congestia în rețea și întreruperile de servicii. Pandemia COVID-19 ne-a arătat că trebuie să fim atenți și în zonele de rețea care deservesc clienții rezidențiali pentru că oamenii vor continua să muncească sau să studieze de acasă, iar noi trebuie să ne ducem la bun sfărșit misiunea”, a spus Vladan Pekovic, Director Executiv Tehnologie și Informație Telekom Romania.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România

Te-ar mai putea interesa și
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București precum Sun Plaza, și-a capitalizat compania în luna iulie cu încă......
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...