A fost finalizată procedura de predare – primire a amplasamentului la lucrarea Axa Rutieră Strategică Suceava – Iaşi pentru loturile din Suceava

Procedura de predare - primire a amplasamentului la lucrarea de investiţii Axa Rutieră Strategica 1 Suceava - Iaşi s-a finalizat, pentru cele două loturi aflate pe teritoriul judeţului Suceava, în lungime totală de 75,739 km, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, informează Agerpres.
Economica.net - J, 25 iun. 2020, 14:39
A fost finalizată procedura de predare - primire a amplasamentului la lucrarea Axa Rutieră Strategică Suceava - Iaşi pentru loturile din Suceava

Potrivit lui Flutur, este vorba despre Lotul 1, DJ 208A Suceava – Ipoteşti – Bosanci – Udeşti – Liteni – Dolhasca continuare cu DJ 208 Dolhasca – Budeni – limită judeţul Iaşi şi Lotul2, DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni – Moara şi DJ 209D Liteni – Zahareşti – Stroieşti – Costâna – Dărmăneşti.

Finanţarea este asigurată din FEN prin Fondul European de Dezvoltare Regională: POR 2014-2020 Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Investiţia prevede execuţia de lucrări la drumuri şi lucrări de poduri, lucrări de iluminat public, lucrări de protecţie şi siguranţă a infrastructurii feroviare publice.

Lucrările de drumuri includ amenajarea terenului, amenajări pentru protecţia mediului, terasamente, sistem rutier (ranforsat şi nou) şi acostamente, inclusiv o zonă de sens giratoriu, lucrări de colectare şi evacuare a apelor pluviale (amenajare şanţuri şi rigole), podeţe transversale (tubulare şi dalate), amenajare staţii autobuz, trotuare, consolidări, semnalizare rutieră, amenajare drumuri laterale, pe o lungime în limita de proprietate.

Lucrările de poduri vor conduce la punerea în siguranţă a podurilor, îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi creşterea siguranţei circulaţiei rutiere şi pietonale, precum şi prelungirea duratei de viaţă a podurilor.

”Constructorii s-au pregătit, au achiziţionat o serie de echipamente noi şi materii prime şi ne-au transmis că, într-o săptămână, vor trece efectiv la treabă. Vor ataca tronsoane de 10-12 km pe care vor să le realizeze până la stadiul final. Sunt drumuri foarte importante pentru întreg judeţul Suceava şi pentru această zonă. Din fericire, reuşim să mişcăm lucrurile după ce, ca urmare a piedicilor cauzate de acea Ordonanţă 114, a trebuit să luăm un împrumut şi să reluăm licitaţia”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Pe șantierul Secțiunii 2: Boița - Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești au fost demarate lucrările pentru un nou tunel rutier la nivel autostradă....
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Premierul Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care îşi exprimă ...
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață ...
Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de ...
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a anunţat că a ocupat ...