Care sunt cele mai vulnerabile state emergente la şocurile din zona euro

Turcia şi Ungaria sunt statele din Europa emergentă care sunt cele mai vulnerabile la posibilele şocuri din zona euro, la polul opus fiind Rusia, Kazahstanul şi Azerbaidjanul, potrivit  Standard & Poor's.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 21:56
Care sunt cele mai vulnerabile state emergente la şocurile din zona euro

După ce au analizat 19 state europene care nu sunt membre ale zonei euro, analiştii de la Standard & Poor’s au ajuns la concluzia că Turcia este cea mai vulnerabilă la posibile perturbări ale intrărilor de capital din zona euro şi la riscurile de refinanţare externă.

Turcia, cu un scor EESI (Emerging Europe Sensitivity Index) de 2,94, este urmată de Ungaria (2,09), care este a doua în topul celor mai vulnerabile state la posibilele şocuri din zona euro. Potrivit analiştilor S&P, vulnerabilitatea Ungariei se datorează mai mult şocurilor la adresa datoriei externe, în condiţiile în care în 2011 balanţa de cont curent a înregistrat un uşor surplus.

La cealalt capăt al scalei se află Rusia (-0,07), Kazahstanul (-0,45) şi Azerbaidjanul (-2,19), aceste state fiind cele mai puţin sensibile la posibilele şocuri din zona euro. Deşi cele trei state depind puternic de preţurile materiilor prime, faptul că au înregistrat în mod constant surplusuri de cont curent, precum şi nivelul ridicat al rezervelor lor valutare şi nivelul relativ scăzut al creditului în valută sunt motivele pentru care au scoruri EESI atât de scăzute.

Potrivit Standard & Poor’s, România este inclusă în penultima categorie, cea a ţărilor cu o vulnerabilitate moderat scăzută la şocurile din zona euro, alături de Ucraina, Albania, Croaţia, Bulgaria şi Macedonia.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...