RAR: Maşinile cu volan pe dreapta, provenite din Marea Britanie, ar putea să nu mai fie înmatriculate în România de la 1 ianuarie 2021

Vehiculele cu volan pe dreaptă provenite din Regatul Unit al Marii Britanii nu vor mai putea fi înmatriculate în România, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cu excepţia situaţiei în care perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană (UE), în contextul Brexit, nu va fi prelungită, se arată într-un comunicat de presă al Registrului Auto Român (RAR), transmis marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 14 iul. 2020, 10:42
RAR: Maşinile cu volan pe dreapta, provenite din Marea Britanie, ar putea să nu mai fie înmatriculate în România de la 1 ianuarie 2021

„Dat fiind interesul public ridicat pentru situaţia autovehiculelor care provin din UK, în contextul Brexit, precizăm şi cu această ocazie că până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, dacă respectă celelalte condiţii aplicabile. De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România. În ceea ce priveşte autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care sunt deja înmatriculate în România, menţionăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziţiei postului de conducere pe partea stângă”, precizează sursa citată.

Modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat în Reglementările RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2.132/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în secţiunea „Sistemul de direcţie” din Capitolul IV, se stipulează că: „Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE şi care nu au suferit modificări în raport cu configuraţia de înmatriculare iniţială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 şi M3, uşile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”.

Pe de altă parte, RNTR 7 impune obligativitatea înlocuirii farurilor originale cu unele care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului.

O altă prevedere legală face referire la omologarea individuală a autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, dar care au suferit modificări constructive: „Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului şi care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menţionate în CIV se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului”.

În acest sens, RAR menţionează că, în mod concret, dacă un autovehicul înmatriculat în România cu volanul pe partea dreaptă se prezintă la inspecţie după ce i-au fost aduse modificări constructive, acesta va putea fi reomologat doar dacă şi postul de conducere a fost mutat pe partea stângă.

Registrul evidenţiază faptul că acţionează doar în cadrul legal disponibil în acest moment, fără a aplica măsuri care nu respectă prevederile interne sau ale UE în domeniu.

„Pentru clarificarea poziţiei naţionale cu privire la acest subiect, trebuie precizat că legislaţia din România transpune şi pune în aplicare legislaţia UE în domeniu, legislaţie care nu permite introducerea de interdicţii de natură tehnică referitoare la autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă. Comisia Europeană consideră că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule constituie o barieră pentru libera circulaţie a mărfurilor, fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor UE. În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că există deja două hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu privire la cauzele C-639/11 (Comisia Europeană împotriva Poloniei) şi C-61/12 (Comisia Europeană împotriva Lituaniei), prin care Curtea de Justiţie a constatat că statele respective, care aveau restricţii naţionale privind înmatricularea autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin, prin nerespectarea prevederilor legislaţiei UE aplicabile. S-a considerat că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule este contrară regulilor UE privind libera circulaţie a mărfurilor (art. 34 din Tratatul de Funcţionare a UE) şi reprezintă o încălcare a legislaţiei UE de omologare (de exemplu Directiva cadru 2007/46/CE), fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor din UE”, notează RAR.

În consecinţă, instituţia subliniază că, la momentul actual, introducerea unei restricţii privind omologarea şi/sau eliberarea cărţii de identitate pentru autovehiculele echipate cu volan pe partea dreaptă nu poate fi avută în vedere, deoarece aceasta ar duce la introducerea unei proceduri de „infringement” din partea Comisiei Europene pe un subiect pe care Curtea de Justiţie a UE s-a pronunţat deja în defavoarea statelor membre care aveau astfel de restricţii.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...