Autostrăzile A1 și A10 se unesc în sfârșit. CNAIR deviază circulația pe drumuri naționale, pentru lucrări la nodul rutier Sebeș FOTO VIDEO

Circulația rutieră se închide joi pentru 24 de ore pe Autostrada A1, între Nodul Rutier Cunța și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vintișoara), anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Închiderea circulației este necesară pentru lucrări la nodul rutier Sebeș, care va conecta Autostrada A1 (Sibiu - Nădlac) cu Autostrada A10 (Sebeș - Turda).
Anemona Andone - mie, 22 iul. 2020, 07:43
Autostrăzile A1 și A10 se unesc în sfârșit. CNAIR deviază circulația pe drumuri naționale, pentru lucrări la nodul rutier Sebeș FOTO VIDEO

„Joi, 23 iulie 2020, începând cu ora 07.00, se închide circulația rutieră pe Autostrada A1, între Nodul Rutier Cunța și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vintișoara), pentru 24 de ore, respectiv până în data de 24.07.2020, ora 07.00. Traficul se va desfășura deviat pe DN1 (E81) și DN 7 (E68)”, anunță CNAIR.

Închiderea circulației rutiere este necesară pentru lucrări de construcție ale Autostrăzii A10 la conexiunea cu A1, care se desfășoară în cadrul contractului “Proiectare și execuție Autostrada Sebeș-Turda Lot 1, km 0+000 – km 17+000”.

„În cazul în care condițiile meteorologice nu vor fi favorabile, lucrările menționate și, implicit, închiderea circulației pe autostrada A1 vor fi reprogramate”, precizează CNAIR.

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda sunt finalizate în proporție de 89,50%, conform datelor de pe site-ul CNAIR. Acestea sunt efectuate de către italienii de la Impresa Pizzarotti în baza unui contract demarat în 2014, în valoare de 541,73 milioane de lei. Noul termen estimat pentru finalizarea lucrărilor este 30 noiembrie 2020, însă până și reprezentanții CNAIR sunt sceptici că acesta va fi respectat.

„Slaba mobilizare a antreprenorului – nu se lucrează într-un ritm satisfăcător la structurile aferente nodului Sebeș (unde nu există probleme tehnice legate de relocări de utilități). Fără o mobilizare exemplară a antreprenorului la execuția structurilor de la nodul Sebeș și nodul Alba Iulia Nord, nu se va putea atinge obiectivul de finalizare a construcției la data de 30.11.2020”, se menționează pe site-ul CNAIR în dreptul acestui lot de autostradă.

De altfel, într-o filmare aeriană cu nodul rutier Sebeș, publicată pe 20 iulie, se observă stadiul lucrărilor. Rămâne de văzut cât de repede vor fi finalizate toate lucrările, pentru ca noul tronson de autostradă să fie în sfârșit deschis circulației.

Te-ar mai putea interesa și
Ce aduce praful saharian în România şi în alte ţări din Europa – „Migranţii invizibili” ce pot schimba ecosistemul. Oamenii de ştiinţă studiează microorganismele transportate din Africa, mai ales efectele lor în agricultură
Ce aduce praful saharian în România şi în alte ţări din Europa – „Migranţii invizibili” ce pot schimba ...
Episoadele de praf saharian care ajung periodic deasupra Europei nu transportă doar particule fine de nisip, ci și microorganisme capabile să modifice ecosistemele solului, arată cercetări......
Electricul BMW i3 poate fi comandat în România: vezi cât costă mașina cu autonomie de 900 km
Electricul BMW i3 poate fi comandat în România: vezi cât costă mașina cu autonomie de 900 km
Al doilea model Neue Klasse, BMW i3, poate fi comandat în România. Versiunea de debut a mașinii electrice cu autonomie ...
Smart Compact Van, noua gamă Stellantis dedicată firmelor care caută flexibilitate și o platformă multienergie
Smart Compact Van, noua gamă Stellantis dedicată firmelor care caută flexibilitate și o platformă multienergie
Versiune a familiei de vehicule Compact Van a Stellantis, Smart Compact Van a fost concepută având șoferul în mijlocul ...
JD Vance nu merge în Elveţia pentru discuţiile cu Iranul
JD Vance nu merge în Elveţia pentru discuţiile cu Iranul
Vicepreşedintele Statelor Unite JD Vance nu se va mai deplasa în Elveţia joi seară pentru a începe discuţiile în vederea ...