Fostul președinte al Wirecard și doi directori au fost arestați în urma scandalului de fraudă care a dus la insolvența companiei

Justiţia germană a anunţat miercuri arestarea fostului preşedinte şi fondator al companiei de plăţi online Wirecard, Markus Braun, precum şi a doi directori, în urma scandalului declanşat de descoperirea unei posibile fraude contabile de 1,9 miliarde de euro care a condus la insolvenţa acestei societăţi, relatează agenţiile DPA şi AFP, citate de Agerpres.
Economica.net - mie, 22 iul. 2020, 16:41
Fostul președinte al Wirecard și doi directori au fost arestați în urma scandalului de fraudă care a dus la insolvența companiei

”Ancheta intensivă a Parchetului din Munchen a arătat că acuzaţiile împotriva suspecţilor s-au extins considerabil”, potrivit anunţului transmis de această instanţă, care menţionează că a determinat, mai ales cu ajutorul martorului principal, că fraudele au început din anul 2015.

Suspecţii au decis încă de atunci să ”umfle” bilanţul companiei ”inventând încasări”, cu obiectivul de a face Wirecard mai atractivă pentru clienţi şi investitori. În realitate, acuzaţii ”ştiau deja cel mai târziu de la finele anului 2015 că societatea înregistra pierderi”, notează Parchetul din Munchen.

Calificat la început de guvernul german drept un ”scandal fără echivalent în lumea finanţelor”, acesta a pus între timp într-o situaţie stânjenitoare executivul de la Berlin şi în special pe ministrul de finanţe Olaf Scholz, care ştia din februarie 2019 că organismul de reglementare financiară BaFin ”investiga suspiciunile de încălcare a interdicţiei de manipulare a pieţelor” în cazul acestei companiei Wirecard.

În timpul vizitei efectuate în China, în septembrie acelaşi an, cancelarul Angela Merkel a abordat posibilitatea intrării acestui procesator de plăţi pe piaţa chineză.

Falimentul Wirecard a survenit luna trecută, când s-a descoperit că o sumă de 1,9 miliarde de euro înregistrată în activele sale nu există în realitate.

Ancheta a mai relevat că, în urma falimentului Wirecard, societăţi străine, inclusiv bănci germane şi japoneze, ar putea să fi pierdut în total circa 3,2 miliarde de euro.

Fondatorul şi totodată fostul preşedinte al companiei, Markus Braun, fusese deja arestat în iunie pentru falsificarea bilanţului, dar eliberat apoi pe cauţiune. El a fost din nou încarcerat miercuri la Munchen, la fel şi cei doi directori.

Guvernul de la Berlin a promis o ”reformă a organismelor de reglementare”, ale căror lacune au fost evidenţiate de această afacere ce afectează reputaţia pieţei financiare germane.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group depăşeşte pragul de un milion de cazuri de asistenţă
Vienna Insurance Group depăşeşte pragul de un milion de cazuri de asistenţă
Marea majoritate a piețelor principale VIG este acum acoperită. România consolidează rolul de hub regional....
ANAF a găsit nereguli fiscale de peste 78 de milioane de lei în urma controalelor realizate la companiile de ridesharing. Instituția a confiscat peste 55 de milioane de lei
ANAF a găsit nereguli fiscale de peste 78 de milioane de lei în urma controalelor realizate la companiile de ridesharing. ...
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) anunță ...
Al treilea an consecutiv încheiat de BCE cu pierderi, în 2025
Al treilea an consecutiv încheiat de BCE cu pierderi, în 2025
Banca Centrală Europeană (BCE) a raportat joi o pierdere netă de 1,254 miliarde de euro pentru anul 2025, semnificativ ...
Cifra de afaceri a Grupului Teraplast a depășit 1 miliard de lei în 2025. Societatea a reușit să treacă pe prfit anul trecut
Cifra de afaceri a Grupului Teraplast a depășit 1 miliard de lei în 2025. Societatea a reușit să treacă pe prfit anul ...
Grupul TeraPlast raportează o Cifra de afaceri consolidată pe 2025 în creștere cu 21%, de la 897,9 milioane de lei în ...