Studiu Omnicredit: Jumătate dintre firmele mici şi mijlocii din România au avut scăderi al încasărilor în primele cinci luni ale anului

Jumătate dintre micile afaceri autohtone au raportat scăderi ale încasărilor în primele cinci luni ale acestui an, în timp ce un sfert (26%) dintre proprietarii unor astfel de business-uri au declarat că în acest interval le-au crescut încasările, conform unui studiu realizat de Omnicredit, prima platformă fintech 100% online dedicată sprijinirii afacerilor mici din România, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 03 aug. 2020, 13:25
Studiu Omnicredit: Jumătate dintre firmele mici şi mijlocii din România au avut scăderi al încasărilor în primele cinci luni ale anului

„Micile afaceri din România nu au avut niciodată o situaţie financiară extraordinar de stabilă. Vulnerabilităţile acestor businessuri au fost cu atât mai mult puse în evidenţă în perioada restricţiilor impuse de pandemie, în special în ceea ce priveşte capacitatea financiară de a rezista unor şocuri precum pierderea unor clienţi, încetinirea activităţii economice sau încasările întârziate”, se arată în studiu.

Studiul, efectuat pe baza de clienţi a Omnicredit, reprezentând aproximativ 2.500 de antreprenori, proprietari de afaceri mici şi mijlocii, în perioada ianuarie – mai 2020, a relevat astfel încă o dată slaba capitalizare a sectorului reprezentat de IMM-uri, firme care reprezintă peste 99% din totalul celor înregistrate în ţara noastră.

De asemenea, rezultatele sondajului au arătat că 54% dintre antreprenorii chestionaţi au declarat că în prezent afacerile lor funcţionează cu resurse financiare proprii. Practic, aceste businessuri sunt ţinute pe linia de plutire din aportul financiar personal al proprietarilor.

Rezultatele studiului au mai arătat că doar 7% dintre afaceri se finanţează cu ajutorul unor soluţii de tip factoring sau scontare, deşi acestea nu reprezintă o îndatorare a firmei, ci o modalitate de a încasa la timp facturi, evitând riscul de întârziere a plăţilor de către furnizori.

„Factoringul şi scontarea reprezintă modalităţi de autofinanţare încă puţin utilizate de către IMM-urile din România. (…) Contrar a ceea ce se spune, factoringul nu este un serviciu scump, pentru că nu are alte servicii adăugate (ca la liniile de credit, de exemplu) şi are ca principal cost doar dobânda, de circa 2-3% din valoarea facturii. Acest cost aduce însă şi o serie de beneficii: transformă o plată la termen în lichiditate imediată, antreprenorul poate oferi termene de plată mai lungi sau poate chiar acorda plata în avans la furnizori, pentru a obţine discounturi”, explică Elisa Rusu, CEO şi partener Omnicredit.

Potrivit studiului citat, pandemia a avut un impact considerabil asupra micilor afaceri din România: peste 83% dintre respondenţi au declarat că în această perioadă a fost necesară o suplimentare a capitalului businessului.

„Cele mai multe afaceri care au avut de suferit au apelat, pentru a depăşi dificultăţile financiare aduse de această perioadă, la soluţia cu risc minim a autofinanţării (43%). Însă o pondere relativ mare de afaceri (21%) au folosit soluţii alternative, de tipul facilităţilor oferite de IFN-uri şi companiile fintech. Mai puţin de 10% din businessuri au apelat la fonduri publice sau la tradiţionalele credite bancare”, arată rezultatele studiului.

Cu toate acestea, studiul Omnicredit a revelat şi câteva surprize. Prima este optimismul (moderat) al antreprenorilor chestionaţi. Doar 52% dintre oamenii de afaceri care au răspuns la sondaj anticipează că se vor confrunta cu o scădere a cererii pentru produsele sau serviciile pe care le oferă. Nu mai puţin de două treimi dintre respondenţi au în vedere, pentru acest an, extinderea sau dezvoltarea afacerii, în vreme ce 17% vizează reluarea şi continuarea activităţii la nivelul de dinainte de pandemie.

În schimb, 53% dintre antreprenori apreciază că domeniul lor de activitate şi-a schimbat complet dinamica în urma impactului provocat de pandemie, ceea ce ar putea indica faptul că asistăm la o reorientare a businessurilor către modele de afaceri mai flexibile. Dat fiind că majoritatea oamenilor de afaceri chestionaţi activează în domeniile comerţului şi al serviciilor, probabil că antreprenorii au în vedere tranziţia către operaţiunile online. În continuare, majoritatea proprietarilor de afaceri mici spun că problema cea mai mare cu care se confruntă micile întreprinderi este lipsa accesului la finanţare (85%), urmată de birocraţia şi condiţiile rigide impuse de bănci (83%).

În condiţiile reticenţei businessurilor faţă de birocraţie şi risc, nu este surprinzătoare preferinţa micilor antreprenori pentru soluţiile de microcreditare, atunci când au fost întrebaţi ce soluţii de finanţare au în vedere pentru viitor.

„Dacă 64% au declarat că iau în considerare microcreditele, este cu totul neaşteptată apariţia, pe a doua poziţie în topul opţiunilor de finanţare pentru viitor, a capitalului de risc (fondurile de tip venture capital). Probabil acesta este un efect al consolidării categoriei IMM-urilor din sectorul tehnologiei, clienţi predilecţi ai investitorilor VC, la fel cum probabil că sunt şi scorurile neaşteptat de mari (32%) înregistrate de soluţii precum crowdfundingul şi finanţarea prin „business angels” (30%). În orice caz, este clar că asistăm la o perioadă extrem de activă, marcată de transformări, pentru afaceri”, a adăugat Elisa Rusu.

Omnicredit (omnicredit.ro) este prima platformă fintech de microfinanţare din România care oferă produse de factoring, scontare şi microcreditare, rapid şi cu un minim de documente.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenței de către SC Hewlett – Packard (HP) România (actuala......
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe noi în 2027. Nu cred că vom avea o retrogradare a ratingului
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe ...
România nu putea evita majorarea taxelor şi impozitelor din cauza deficitului bugetar ridicat, susţine preşedintele Consiliului ...
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile proruse
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile ...
Atacurile ucrainene cu drone au lăsat miercuri fără curent electric oraşul Energodar, unde este situată centrala nucleară ...