Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, a finalizat achiziția companiei de management al investițiilor Legg Mason

Grupul Franklin Resources Inc., o organizație globală de management al investițiilor, cu filiale care operează sub denumirea Franklin Templeton, a finalizat achiziția Legg Mason Inc. și a managerilor săi de investiții specializate, afacerea care a fost anunțată în luna februarie a acestui an.
Economica.net - lun, 03 aug. 2020, 14:31
Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, a finalizat achiziția companiei de management al investițiilor Legg Mason

Organizația extinsă consacră Franklin Templeton ca unul dintre cei mai mari manageri independenți de investiții globale specializate, administrând active (AUM) în valoare totală de 1,4 trilioane de dolari. Achiziția întărește semnificativ prezența Franklin Templeton în zone geografice-cheie și creează o platformă de investiții extinsă, bine echilibrată între clientul instituțional și cel de retail.

„Suntem extrem de încântați să anunțăm finalizarea achiziției Legg Mason, cea mai mare și semnificativă tranzacție din istoria Franklin Templeton”, a declarat Jenny Johnson (foto), Președinte și CEO al Franklin Templeton.

„S-au întâmplat extrem de multe de când am făcut anunțul la jumătatea lunii februarie, dar rațiunile strategice pentru această asociere puternică nu au făcut decât să se întărească. Această achiziție deblochează o valoare substanțială și oportunități de creștere determinate de o scară mai largă, diversitate și echilibru privind strategiile de investiții, canalele de distribuție și zonele geografice. Compania noastră extinsă este aliniată atât în ceea ce privește cultura, cât și focusul comun pe furnizarea de rezultate puternice ale investițiilor pentru clienții noștri apreciați”, a mai spus Jenny Johnson.

Tranzacția aduce, de asemenea, beneficii la nivel de leadership și consolidează veniturile fixe de bază, acțiunile și investițiile alternative, precum și extinde capacitățile firmei de a furniza soluții multi-active. Franklin Templeton subliniază faptul că nu a planificat schimbări pentru strategiile de investiții diferențiate ale managerilor de investiții, care vor beneficia de infrastructura globală a Franklin Templeton și de investițiile continue în tehnologie și inovație.

„S-au depus multe eforturi pentru pregătirea acestei achiziții în ultimele cinci luni, toate în timpul unei pandemii fără precedent, cu aproape toți cei implicați lucrând de la distanță. Aș vrea să le mulțumesc angajaților ambelor companii pentru contribuțiile lor extraordinare și dedicarea lor excepțională pentru clienți și business pe tot parcursul procesului ”, a adăugat Johnson.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...