Budăi (PSD): Sunt necesare mărirea pensiei minime, a alocaţiei pentru copii şi a salariilor în învăţământ

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că actualul guvern trebuie să mărească pensia minimă, alocaţia pentru copii şi salariile din educaţie, conform legii, scrie Agerpres.
Economica.net - D, 16 aug. 2020, 11:45
Budăi (PSD): Sunt necesare mărirea pensiei minime, a alocaţiei pentru copii şi a salariilor în învăţământ

„Este necesară şi se impune mărirea pensiei minime. (…) Este, de asemenea, necesară dublarea alocaţiei de stat pentru copii, potrivit legii şi deciziei CCR. Este necesară respectarea Legii 153/2017 care prevede creşteri ale salariilor în învăţământ începând cu 1 septembrie 2020”, a spus Budăi, în conferinţa de presă desfăşurată la sediul PSD.

El a precizat că pensia minimă a rămas îngheţată, alocaţiile copiilor nu au fost dublate, deşi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, dădea asigurări, în primăvară, că acest lucru se va întâmpla de la data de 1 august.

„Acum, nu se mai măresc nici măcar de la 1 august, darămite de la începutul anului 2020, aşa cum prevede legea. Guvernul Orban nu are de gând să mărească nici valoarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, aşa cum prevede Legea 127. Deşi, acelaşi premier dezertor Cîţu ne asigura, la începutul anului, că banii necesari au fost prevăzuţi în buget. Pai, dacă au fost prevăzuţi, sunt sau nu sunt bani, domnule Cîţu? Când aţi minţit – atunci sau acum? Din punctul meu de vedere, şi atunci şi acum”, a spus Budăi, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte salariile din învăţământ, deputatul PSD a arătat că acestea nu se vor majora de la 1 septembrie 2020.

„Şi da, aveau bani, aveau bani dacă implementau măsuri clare, ferme şi la timp pentru sprijinirea mediului de afaceri românesc, astfel încât economia românească să nu aibă o cădere aşa de abruptă. Şi da, aveau bani, dacă nu îi aruncau spre firme cu capital integral străin, firme care sunt asiguratoare de credite comerciale. Au bani, pentru că fantasticul premier Cîţu s-a împrumutat cu uluitoarea viteză de 1.000 de euro pe secundă”, a susţinut Budăi.

El a mai spus că, pe perioada pandemiei, a fost desfiinţată organizarea de concursuri de angajare la stat, „astfel încât liberalii să îşi poată angaja cei peste 12.000 de politruci

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...