Update: Protestul angajaților de la Termocentrala Mintia a fost suspendat. Urmează o întâlnire între sindicaliști și Ludovic Orban

Protestul energeticienilor de la Termocentrala Mintia a fost suspendat, marţi, după mai multe ore de discuţii între reprezentanţii sindicatelor, cei ai administraţiei şi conducerea Prefecturii Hunedoara, urmând ca problemele salariaţilor să fie prezentate la Guvern în cadrul unei întâlniri care va fi organizată în perioada următoare, relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 18 aug. 2020, 05:48
Update: Protestul angajaților de la Termocentrala Mintia a fost suspendat. Urmează o întâlnire între sindicaliști și Ludovic Orban

„Protestul a fost suspendat. Urmează o întâlnire cu premierul şi miniştrii de resort, în zilele următoare”, a declarat preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Iştoc.

Știrea inițială

Peste 140 de energeticieni din Schimbul I de la Termocentrala Mintia, judeţul Hunedoara, au refuzat să intre la lucru, marţi dimineaţa. Ei cer plata drepturilor salariale restante şi un program de salvare sau de închidere a termocentralei, adresând o scrisoare în acest sens şi premierului Ludovic Orban, scrie News.ro.

Sindicatul Solidaritatea, prin preşedintele acestuia, Cristian Iştoc, a trimis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care solicită rezolvarea unor revendicări ale angajaţilor de la Termocentrala Mintia care au refuzat să intre la muncă, scrie News.ro.

Revendicările sunt:

– plata restanţelor de natură salarială neachitate în ultimele 5 luni către angajaţii Complexului Energetic Hunedoara;
– un program pentru funcţionarea termocentralei Mintia (reorganizarea Societăţii Complexului Energetic Hunedoara S.A.) prin care să se asigure securitatea energetică a României în vestul ţării, respectiv siguranţa locurilor de muncă;
– în urma reorganizării Societăţii Complexului Energetic Hunedoara S.A., în situaţia dării în plată a termocentralei Mintia, aceasta să fie transferată ca un întreg (cu toate grupurile energetice);
– în lipsa unui program pentru funcţionarea termocentralei Mintia (reorganizarea Societăţii Complexului Energetic Hunedoara S.A.), asumarea de către prim-ministru şi de partidul pe care îl conduce,, a unui program de închidere a termocentralei şi asigurarea măsurilor de protecţie socială pentru toţi salariaţii care desfăşoară activitate în cadrul termocentralei.

În cazul programului de închidere salariaţii solicită plăţi compensatorii în cuantum de 90.000 lei / salariat, 24 de luni venit de completare şi plata pensiilor în afara sistemului legal pentru salariaţii care şi-au pierdut locul de muncă, inclusiv în cazul falimentului societăţii, sau sunt pe cale să-şi piardă locul de muncă, cu un stagiu complet de cotizare dacă au 15 ani vechime sau la 45 ani, vârsta minimă.

”Domnule prim-ministru Ludovic Orban, salvaţi termocentrala Mintia, asiguraţi securitatea energetică a României!”, transmit reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea, în scrisoarea adresată premierului.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...