Romgaz analizează preluarea centralelor electrice de termoficare din Bucureşti ale Elcen. Angajează consultant

Romgaz a convocat o ședință a Adunării Generale a Acționarilor pentru a aproba contractarea de servicii de “asistență, consultanță și reprezentare juridică pentru analizarea contextului legal în vederea exercitării dreptului de preempțiune privind transferul de active al unei societăți comerciale aflate în reorganizare”. Este vorba despre Electroentrale București, potrivit unor surse din piața de energie.Mai întâi, iată cum sună anunțul, din care rezultă oricum despre ce societate este vorba.
Economica.net - mie, 19 aug. 2020, 05:28
Romgaz analizează preluarea centralelor electrice de termoficare din Bucureşti ale Elcen. Angajează consultant

În data de 14.07.2020, SNGN ROMGAZ SA a fost notificat cu privire la confirmarea de către judecătorul sindic a Planului de reorganizare, modificat, al unuia dintre cei mai importanți furnizori de energie termică și electrică din România.

Conform notificării și planului de reorganizare, se acordă un drept de preempțiune Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în mod direct sau prin entități aflate în adminstrarea acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni de la primirea notificării, pentru exprimarea intenției angajante de cumpărare a afacerii societății comerciale în discuție.

Planul de reorganizare, modificat, prevede, ca strategie principală de reorganizare, transferal activelor din patrimoniul societății, la o valoare de piață estimată de un evaluator independent, în anul 2018, fără a lua în calcul investițiile realizate și în curs precum și valoarea stocurilor.

Prin Planul de reorganizare a fost acordat un drept de preempțiune și Municipiului București, în măsura în care există interes și capacitate financiară, iar în cazul în care Municipiul București nu manifestă interes sau capacitate financiară, având în vedere importanța strategică, s-a acordat un drept de preempțiune către Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sau entități aflate în administrarea acestuia”.

O mutare anticipată

Fie că Romgaz a văzit o oportunitatea în preluarea CET-urilor din București, care oricum funcționează cu gaze de la Romgaz, fie pentru că i s-a comandat de către stat, care este acționarul majoritar și la Romgaz și la Elcen, acest transfer era cumva anticipat.

Elcen, care administrează ele patru CET-uri din București este oricum în insolvență, procedură în care a ajuns pentru că nu a primit de la defuncta RADET banii pentru energia termică livrată orașului. Ca atare, nici Elcen nu a putut plăti gazele către Romgaz, așa că producătorul de gaze este înscris la masa credală a Elcen cu circa 300 de milioane de lei.

Planul de reorganizare al societății prevedea un transfer de afacere, iar dacă statul (fie că este Guvern, fie Primăria Capitalei) nu ia o decizie în acest sens, administratorul judiciar poate vinde activele Elcen către orice alt investitor privat.

Soluția transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante:

-de către Municipiul București sau o entitate desemnată de către aceasta în vedera fuziunii cu Termoenergetica (fosta RADET) pentru ca o singură societate să presteze sericiul de alimentare cu energie termică în regim centralizat al Bucureștiului.

-de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta

-de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor ELCEN (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la RADET/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

După cum se înțelege din anunțul Romgaz, în cazul în care Primăria nu va prelua centralele, o va face producătorul de gaze, ca entitate aflată în subordinea Guvernului. Prima situație este puțin probabilă (transferul se face “pe bani”, iar Primăria n-a plătit către Elcen nici măcar ultimele facturi curente la energie termică livrată de CET-uri).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Premierul Ilie Bolojan a reiterat vineri că nu intenţionează să demisioneze, dar a menţionat că nu a proiectat paşi pentru perioada următoare, având în vedere că social-democraţii au fost......
PSD exclude o alianţă cu AUR şi nu va susţine un guvern minoritar
PSD exclude o alianţă cu AUR şi nu va susţine un guvern minoritar
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, exclude formarea unei majorităţi parlamentare cu Alianţa ...
Ajutor pentru Ucraina – UE intenţionează să aloce până la 2,5 miliarde de euro prin programul Ukraine Facility
Ajutor pentru Ucraina – UE intenţionează să aloce până la 2,5 miliarde de euro prin programul Ukraine Facility
Uniunea Europeană preconizează să acorde Ucrainei o nouă tranşă de asistenţă financiară cuprinsă între 2, 5 miliarde ...
Italia trebuie să îşi regândească opoziţia faţă de energia nucleară – Şeful AIE
Italia trebuie să îşi regândească opoziţia faţă de energia nucleară – Şeful AIE
Italia ar trebui să îşi regândească opoziţia faţă de energia nucleară, în contextul în care vrea să îşi îmbunătăţească ...