Grupul american ExxonMobil a fost eliminat din indicele bursier Dow Jones

Gigantul petrolier ExxonMobil, care începând din 1928 se numără printre cele 30 de mari companii care formează indicele bursier Dow Jones Industrial Average, a fost eliminată începând de marţi din acest index al blue-chip-urilor, fiind înlocuit de producătorul de software pentru companii Salesforce.com, informează DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 25 aug. 2020, 15:16
Grupul american ExxonMobil a fost eliminat din indicele bursier Dow Jones

ExxonMobil era cel mai vechi membru al indicelui Dow Jones şi la începutul anilor 2000 era cea mai valoroasă companie americană, atingând o valoare de piaţă de peste 400 miliarde de dolari în 2011. Însă în 2012 grupul informatic Apple a devansat Exxon, iar ulterior o mare parte a companiilor din tehnologie a făcut acelaşi lucru.

La începutul acestei luni, Apple a devenit prima companie americană care a ajuns la o valoare de piaţă de peste 2.000 de miliarde de dolari. În schimb, valoarea de piaţă a ExxonMobil a coborât la 175 de miliarde de dolari.

Odată cu ieşirea Exxon Mobil din indicele bursier Dow Jones, companiile din sectorul energiei vor mai reprezenta doar 2% din indicele bursier, comparativ cu un sfert în anii 1980, o dovadă a faptului că petrolul joacă în prezent un rol mult mai mic în economia americană comparativ cu situaţia din urmă cu 50 de ani.

Alături de ExxonMobil, au fost eliminate din indicele Dow Jones şi producătorul de armament Raytheon şi grupul farmaceutic Pfizer, fiind înlocuite cu Salesforce, compania biofarmaceutică Amgen şi conglomeratul Honeywell.

Ultima dată când au fost adăugate trei companii în indicele Dow Jones a fost în urmă cu şapte ani, când Visa, Goldman Sachs Group şi Nike au înlocuit Bank of America, Hewlett-Packard şi Alcoa.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...