Trenul de Otopeni: CFR face gară de 10 milioane de lei pe noul viaduct, cel mai probabil lângă patinoarul lui Țiriac

Ministerul Transporturilor a emis vineri, 28 august, o autorizație de construire pentru un punct de oprire în Otopeni, pe noul viaduct al CFR peste DN1. Cel mai probabil, noile lucrări autorizate, în valoare de 10,52 milioane de lei, vizează gara promisă omului de afaceri Ion Țiriac, care are un patinoar în zonă.
Anemona Andone - S, 29 aug. 2020, 11:17
Trenul de Otopeni: CFR face gară de 10 milioane de lei pe noul viaduct, cel mai probabil lângă patinoarul lui Țiriac

Autorizația pentru noul punct de oprire este valabilă până la finalizarea lucrărilor, cu condiţia începerii execuţiei lucrărilor în termen de 12 luni de la data emiterii.

Durata de execuție a noului punct de oprire este estimată la cinci luni, conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Încă de când a fost lansat la licitație în 2019, podul feroviar peste DN1 a stârnit nemulțumirea unor proprietari de imobile din Otopeni, care au atacat proiectul în instanță. Printre aceștia se numără și miliardarul român Ion Țiriac, care a construit în zonă un patinoar.

Pentru a o da la pace cu omul de afaceri, reprezentanții CFR S.A. i-au promis acestuia construirea unui punct de oprire în zona patinoarului.

Proiectul racordului de cale ferată la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București, prevede o cale ferată simplă pe o lungime de 2,95 km, 3 podețe, un viaduct de 1,52 km lungime care supra-traversează DN1 și o stație de cale ferată cu linie dublă, la Terminalul T1.

Amintim că pe 11 iunie 2019 a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, în valoare de 398,16 milioane de lei, fără TVA.

Licitaţia a fost câştigată de către asocierea Arcada Company – ISPCF – DB Engineering & Consulting GMBH. 

FOTO: Viaductul CFR peste DN1, Otopeni (sursa: Survola, membru al forumului Asociației Pro Infrastructură).

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...