ANAR dă asigurări că în ciuda secetei există rezerve suficiente de apă pentru alimentară în sistem centralizat a populației

Administraţia Naţională "Apele Române"anunţă că, potrivit datelor centralizate, în prezent există rezerve de apă suficiente pentru alimentarea cu apă a populaţiei în sistem centralizat.
Economica.net - lun, 31 aug. 2020, 14:54
ANAR dă asigurări că în ciuda secetei există rezerve suficiente de apă pentru alimentară în sistem centralizat a populației

„Administraţia Naţională Apele Române monitorizează permanent volumele de apă din principalele lacuri de acumulare, asigurând gestionarea eficientă a rezervelor de apă. La această oră, rezerva de apă în principalele 43 lacuri de acumulare administrate de ANAR şi Hidroelectrica S.A. este 3,81 miliarde mc de apă, iar coeficientul mediu de umplere este de 87%”, menţionează reprezentanţii ANAR într-un comunicat transmis luni către Agerpres.

Ervin Molnar, directorul general al ANAR, a dispus unităţilor bazinale de apă sporirea monitorizării fenomenului de secetă de la nivel naţional, prin transmiterea unui raport săptămânal. Raportul este necesar pentru evidenţierea mai detaliată a distribuţiei cu privire la rezerva de apă disponibilă, precum şi a modului de gestionare a situaţiei volumelor de apă, subliniază comunicatul.

„Din datele pe care le avem la ora actuală, precum şi datorită măsurilor luate de specialiştii A.N. Apele Române, putem asigura necesarul de apă din principalele lacuri de acumulare, destinat alimentării cu apă a populaţiei în sistem centralizat, dar şi pentru celelalte folosinţe de apă, în limita stocului disponibil”, a spus Ervin Molnar.

Astfel, specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad aplică deja „Planul de restricţii şi de folosire a apei în perioadele deficitare”, în conformitate cu prevederile legale. Acest Plan stabileşte restricţii temporare în folosirea apelor. Este vorba despre situaţiile în care, din cauze obiective, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor folosinţelor de apă, prioritate având alimentarea cu apă pentru populaţie.

„Pentru aceste zone, este important ca oamenii să respecte măsurile ce se impun în astfel de situaţii, cum ar fi eliminarea risipei şi limitarea pierderilor de apă, reutilizarea apelor şi folosirea tuturor posibilităţilor de compensare internă a cerinţelor de apă, sau, în cazul folosinţelor industriale, sistarea activităţilor auxiliare sau de producţie mai puţin importante pe perioade scurte de timp. De asemenea, este necesar ca folosinţele piscicole să gestioneze cu multă precauţie volumele de apă existente în amenajările piscicole, pentru a asigura condiţiile de viaţă necesare pentru fondul piscicol”, se precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Raport CE – Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-şi atinge obiectivul de aderare la UE
Raport CE – Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-şi atinge obiectivul de aderare la UE
Ucraina ar trebui să accelereze reformele dacă doreşte să îşi atingă propriul obiectiv privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri Comisia Europeană într-un......
O nouă ţară intră în Uniunea Europeană. Se află la doar câteva sute de kilometri de România – Ce trebuie să ştii despre viitorul membru al UE şi ce relaţii are România cu statul Muntenegru
O nouă ţară intră în Uniunea Europeană. Se află la doar câteva sute de kilometri de România – Ce trebuie să ...
Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an şi semna tratatul ...
Manager nou peste marketplace-ul Zalando din România.
Manager nou peste marketplace-ul Zalando din România.
Zalando, cea mai mare platformă pentru fashion și lifestyle din Europa l-a numit pe Dawid Choczyński în funcția de General ...
Record de magazine Primark noi în România, anul acesta. Lanțul irlandez mai deschide două unități în noiembrie, inclusiv în București
Record de magazine Primark noi în România, anul acesta. Lanțul irlandez mai deschide două unități în noiembrie, inclusiv ...
Retailerul irlandez de fashion Primark va deschide luna aceasta al treila magazin din București și o unitate în Bacău. ...