Restaurantele se vor închide în localităţile in care indicele de răspândire a virusului SARS-CoV-2 va fi mai mare de 1,5 la 1000 de locuitori

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat la Parlament că, după o evaluare săptămânală, restaurantele se vor închide în localităţile unde indicele de răspândire a virusului SARS-CoV-2 va fi mai mare de 1,5 - adică incidenţa cumulată în 14 zile este de 1,5 cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori -, decizia urmând să fie luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 31 aug. 2020, 16:12
Restaurantele se vor închide în localităţile in care indicele de răspândire a virusului SARS-CoV-2 va fi mai mare de 1,5 la 1000 de locuitori

„Restaurantele, la nivel de judeţ, funcţionează, excepţie fac cele din localităţile unde se depăşeşte acest indice de 1,5 şi decizia este la nivelul Comitetului Judeţean de Situaţii de Urgenţă. Dacă este un judeţ în care avem peste 1,5, dar este o localitate care are sub 1,5, atunci decizia este tot la Comitetul Judeţean de Situaţii de Urgenţă dacă se poate desfăşura activitate de servire. (…) În momentul în care evaluarea săptămânală va arăta o creştere a acelui indice, în localitatea respectivă, se va închide acel restaurant”, a afirmat Tătaru luni la Parlament.

Întrebat dacă se va putea face faţă unui eventual val de noi cazuri de COVID-19 apărute în urma deschiderii restaurantelor, teatrelor, sălilor de cinematografe şi a şcolilor, Tătaru a răspuns: „În măsura în care avem o respectare a regulilor impuse prin ordin de ministru (…) pentru fiecare activitate care se reia, atunci putem gestiona o creştere mică a numărului de cazuri pe care o asumăm. În cazul în care nu se vor respecta aceste reguli, vom avea o creştere mare a numărului de cazuri”.

Tătaru a menţionat că, în cazul respectării regulilor, creşterea prognozată este de până în 1.500 de cazuri pe zi. „Dacă nu se respectă regulile, atunci vom fi nevoiţi să intervenim cu restricţii în anumite zone”, a adăugat el.

Referindu-se la începerea şcolilor, Tătaru a explicat: „DSP-urile au epidemiologi, iar fiecare şcoală în parte este evaluată. (…) Sunt trei scenarii şi se poate face şi învăţământ online acolo unde avem un indice de peste 3. (…) Indicaţia de la începutul acestei pandemii a fost de a avea grijă ca bunicii să nu fie cu copiii”.

Te-ar mai putea interesa și
„TikTok dăunează sănătăţii mintale” – UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătăţii mintale a utilizatorilor
„TikTok dăunează sănătăţii mintale” – UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătăţii ...
Amenda TikTok - Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, reţeaua socială TikTok încalcă legislaţia UE, expunând continuu utilizatorii la conţinut care le poate afecta......
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Verificările Curţii de Conturi s-au făcut pe un eşantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane ...
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului siderurgic
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului ...
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor ...
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul anului, spune Chiriţoiu
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul ...
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană ...