Compania MAN ia în calcul să concedieze până la 9.500 de angajați din Germania și Austria, ca parte a planului său de restructurare

Producătorul german de camioane şi autobuze MAN, controlat de Volkswagen, a anunţat vineri că ar putea concedia până la 9.500 de angajaţi în Austria şi în Germania, ca parte a programului de reducere a costurilor, pe fondul reducerii vânzărilor în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 11 sept. 2020, 13:19
Compania MAN ia în calcul să concedieze până la 9.500 de angajați din Germania și Austria, ca parte a planului său de restructurare

Programul este menit să ajute compania să ajungă la o rentabilitate a vânzărilor de 8% în 2023, a informat MAN, care aparţine grupului Traton din cadrul Volkswagen.

De asemenea, conform planului de reducere a costurilor, departamentele de dezvoltare şi producţie ale MAN vor fi reorganizate, iar unităţile de producţie Steyr din Austria şi Plauen şi Wittlich din Germania ar putea fi închise.

„Consiliul de Administraţie estimează ca măsurile planificate legate de forţa de muncă să cauzeze cheltuieli de restructurare de până la 300 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al MAN.

Compania are ca obiectiv reducerea costurilor cu 1,8 miliarde de euro (2,1 miliarde de dolari) până în 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ordin provizoriu pentru sistarea activităţilor petroliere autorizate de......
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...