Endava anunţă venituri globale de 388 milioane de euro pentru anul fiscal 2020

Endava Plc, compania de software britanică prezentă pe piața locală cu 7 centre de livrare, a raportat venituri de 388 milioane de euro în anul financiar care s-a încheiat pe 30 iunie 2020, cu 21,9% mai mult comparativ cu anul anterior și un profit de 28 milioane de euro). Compania și-a menținut creșterea și în ultimul trimestru al anului, între lunile martie și iunie ale acestui an, perioadă marcată de pandemia de coronavirus.
Lidia Neagu - mar, 22 sept. 2020, 10:35
Endava anunţă venituri globale de 388 milioane de euro pentru anul fiscal 2020

„În ciuda unui climat macroeconomic dificil, am reușit să încheiem anul fiscal cu venituri de 388 milioane de euro, însemnând o creștere de 21,9% față de anul anterior. Cererea de pe piață rămâne în continuare robustă, pandemia accelerând nevoia de transformare digitală”, a declarat John Cotterell, CEO Endava.

Compania a mai raportat și un număr de 6.624 angajați la 30 iunie 2020, în creștere cu 15,1% comparativ cu 5.754 la aceeași dată a anului trecut. O mare parte din echipa globală se află în centrele de livrare din România – Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Pitești, Târgu Mureș și Timișoara. Compania a continuat să facă angajări pe întreaga perioadă a pandemiei. Echipa Endava a crescut cu 137 de angajați și în perioada martie 2020 – iunie 2020.

Endava a anunțat că cei mai importanți 10 clienți au generat 38% din veniturile companiei, procent similar celui înregistrat anul trecut.

Defalcând veniturile după regiuni geografice, 29% din venituri au fost generate în America de Nord, 24% în Europa, în timp ce 44% au venit din Marea Britanie și 3% în restul lumii. Anul trecut, proporția era: 27% în America de Nord, 28% în Europa și 45% în Marea Britanie.

Evaluând situația veniturilor înregistrate luând în considerare verticalele de business, 53% au fost înregistrate de zona de plăți și servicii financiare, 26% de TMT (tehnologie, media și telecomunicații) și 21% de alte direcții. În anul fiscal anterior, 53% erau generate de industria de plăți și servicii financiare, 27% de cea de TMT (tehnologie, media și telecomunicații) și 20% de alte direcții de business.

Endava colaborează în mod constant cu clienții și angajații săi pentru a se putea adapta la evoluția incertă generată de pandemia COVID-19. Compania are un sistem atestat de management pentru Business Continuity (BCMS) aliniat la standardul internațional ISO 22301:2019 pentru continuitate în business, și a creat un cadru de lucru pentru managementul continuității în business, care presupune dezvoltarea unor planuri specifice la nivelul fiecărui centru de livrare, menite să acționeze împotriva dezastrelor la scara mare, inclusiv pandemii.

Fiind o companie cu angajați, clienți și parteneri la nivel global, Endava este conectată la nevoile societății și își asumă responsabilitatea de a contribui la limitarea răspândirii virusului. Până în momentul de față, Endava a facilitat în proporție de aproape 100% angajaților săi condiții conforme de lucru de acasă aliniate recomandărilor guvernamentale și a suspendat călătoriile non-esențiale pentru toți angajații la nivel global. De asemenea, Endava a anulat sau a amânat evenimentele sponsorizate până în prezent de către companie, inclusiv participarea angajaților la evenimente din industrie, fără a genera un impact negativ asupra activității prestate.

Pe data de 17 August 2020, Endava a anunțat achiziționarea companiei Comtrade Digital Services (“CDS”), anterior o divizie a grupului Comtrade Group. Având sediul central în Dublin, Irlanda și centre de livrare în zona Adriaticii, CDS este un furnizor de servicii și soluții strategice de inginerie software și deservește preponderent clienți din Uniunea Europeană, dar și în alte locații din Europa și Statele Unite ale Americii.

Prin intermediul acestei achiziții, Endava și-a consolidat prezența în Europa Sudică și de Est. Portofoliul de clienți al companiei CDS consolidează verticalele de business pe care Endava este prezentă, cu accent pe zona de plăți și servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media și Telecom) și alte sub-sectoare, precum turism, logistică, energie, servicii guvernamentale și din domeniul sănătății.

CDS are aproximativ 460 de angajați localizați în centre de livrare aflate în Slovenia, Serbia și Bosnia. Endava înregistra o capitalizare bursieră de 3,49 de miliarde de dolari pe Bursa din New York, la data de 21 septembrie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF a publicat Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor. Vezi documentul
ANAF a publicat Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor. Vezi documentul
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul propriu Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial....
Carl Al Khawand este noul Chief Financial Officer al Orange România
Carl Al Khawand este noul Chief Financial Officer al Orange România
Orange anunță numirea lui Carl Al Khawand în funcția de Chief Financial Officer (CFO) al Grupului Orange România, începând ...
Wizz Air vinde bilete la muzee, spectacole și evenimente sportive. Cât costă turul locațiilor serialului Wednesday sau turul piețelor din București
Wizz Air vinde bilete la muzee, spectacole și evenimente sportive. Cât costă turul locațiilor serialului Wednesday sau ...
Wizz Air a lansat WIZZ Experiences, un nou serviciu auxiliar, în parteneriat cu Coras, cel mai mare furnizor online de bilete ...
Grindeanu: Comisia Europeană a aprobat astăzi ajutorul de restructurare TAROM
Grindeanu: Comisia Europeană a aprobat astăzi ajutorul de restructurare TAROM
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că TAROM a primit undă verde pentru ajutorul de restructurare.