Autostrada Sibiu – Pitești: Prima contestație la licitația pentru cea mai lungă secțiune, Cornetu – Tigveni

Astaldi a depus prima contestație la licitația pentru cel mai lung tronson din Autostrada Sibiu – Pitești, respectiv secțiunea montană Cornetu - Tigveni. Constructorul italian este nemulțumit de unele condiții contractuale precum garanția solicitată, de minimum cinci ani, dar și de valoarea penalizărilor pentru întârzieri.
Anemona Andone - mie, 07 oct. 2020, 18:34
Autostrada Sibiu – Pitești: Prima contestație la licitația pentru cea mai lungă secțiune, Cornetu - Tigveni

Plângerea constructorului italian a fost înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) pe 5 octombrie, la aproape două săptămâni după ce a fost lansată în SEAP licitația pentru secțiunea 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești.

În contestație, Astaldi solicită suspendarea licitației până la soluționarea cauzei și admiterea unor măsuri de remediere.

Constructorul italian este nemulțumit de unele condiții din acordul contractual precum penalizările de 35.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a transmiterii programului de execuție, față de nivelul de 4.000 de lei pe zi, care ar fi prevăzut în modelul de contract național, stabilit prin HG nr. 1/2018, potrivit avocaților Astaldi (foto jos).

De asemenea, acordul contractual propus de Compania de Drumuri prevede o perioadă de garanție de minimum 60 de luni și maximum 120 luni, în timp ce conform modelului de contract prevăzut de HG nr. 1/2018 ar trebui să fie de maximum cinci ani, mai argumentează avocații constructorului italian.

Pe de altă parte, chiar în contractul semnat anul acesta cu Compania de Drumuri pentru secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești din Autostrada Sibiu – Pitești, Astaldi însuși a ofertat o perioadă de garanție de 120 de luni (10 ani).

Rămâne de văzut ce va decide CNSC în cazul acestei contestații, precum și dacă vor urma noi plângeri.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat pe 23 septembrie anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Cu o valoare estimată cuprinsă între 5,3 miliarde de lei și 5,8 miliarde de lei ( peste 1 miliard de euro), acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi.

Licitația va avea o etapă de preselecție a constructorilor, candidaturile lor fiind așteptate până pe 10 noiembrie, potrivit anunțului publicat în SEAP.

Durata contractului este de 133 luni (peste 11 ani) și cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 59 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor, se arată în SEAP. Durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de Durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător.

Această secțiune este una dintre cele mai grele din autostrada peste Carpați și conține: 95 de poduri și pasaje, tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie, nod rutier Cornetu și nod rutier Văleni,ecoduct în zona localității Călinești.

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900. Alături de secțiunea 2, acest lot va fi construit în zona de munte.

Cornetu – Tigveni este al patrulea tronson scos la licitație din Autostrada Sibiu – Pitești, după secțiunea 1 Sibiu – Boița, câștigată de austriecii de la Porr, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, adjudecată de italienii de la Astaldi și secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, încă fără constructor. 

Având în vedere valoarea record a contractului, este de așteptat ca lupta pentru această secțiune să fie una dură și de lungă durată. Spre comparație, pentru lotul câștigat de Astaldi, cu o valoarea de trei ori mai mică, licitația s-a finalizat abia anul acesta, după aproape trei ani de evaluări și de război al contestațiilor.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.

Constructorul italian Astaldi mai are în derulare pe piața locală proiecte precum mega-podul de la Brăila. Acesta a finalizat recent lotul Iernut – Chețani din Autostrada Transilvania, Metroul de Drumul Taberei și Pasajul Ciurel din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și
INHGA transmite o avertizare de Cod galben de inundații pentru șase județe
INHGA transmite o avertizare de Cod galben de inundații pentru șase județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău,......
ANM: Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale şi vânt puternic pentru județele Botoșani, Suceava și Iași
ANM: Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale şi vânt puternic pentru județele Botoșani, Suceava și Iași
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni după-amiaza o atenţionare nowcasting Cod portocaliu de grindină, ...
Bruxelles-ul va închide procedura din Articolul 7 al Uniunii declanșată împotriva Poloniei pentru încălcarea statului de drept
Bruxelles-ul va închide procedura din Articolul 7 al Uniunii declanșată împotriva Poloniei pentru încălcarea statului ...
Comisia Europeană şi-a anunţat luni intenţia de a pune capăt unei proceduri declanşate în decembrie 2017 împotriva ...
Preşedinta CE îi cere preşedintelui Chinei să intervină pe lângă Rusia pentru a opri războiul în Ucraina
Preşedinta CE îi cere preşedintelui Chinei să intervină pe lângă Rusia pentru a opri războiul în Ucraina
 Uniunea Europeană mizează pe China pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia astfel încât să ...