Accesul în stațiile de metrou va putea să fie limitat de către forțele de ordine publică pentru a se evita aglomerarea

Personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică vor limita, după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaaglomerării, informează joi Metrorex, relatează Agerpres.
Economica.net - J, 15 oct. 2020, 17:58
Accesul în stațiile de metrou va putea să fie limitat de către forțele de ordine publică pentru a se evita aglomerarea

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov (ISUB – IF), ai Poliţiei Metrou şi cei ai Metrorex s-au întâlnit miercuri pe fondul evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi al urgenţelor medicale cu care s-a confruntat Metrorex în ultima perioadă.

„Urmare a evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19 şi a urgenţelor medicale, în cadrul acţiunilor comune de cooperare, în data de 14.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai ISUB-IF, ai Poliţiei Metrou, şi ai firmelor împreună cu reprezentanţii Metrorex. În cadrul întâlnirii, în urma analizelor efectuate s-au concluzionat următoarele: personalul medical care efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite; personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex, vor asigura protecţia zonei de intervenţie; personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaaglomerării”, precizează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...