UniCredit limitează accesul în sucursale şi sfătuieşte angajaţii să lucreze de acasă

UniCredit a impus clienţilor să îşi facă programare dacă vor să aibă acces în sucursale, a declarat joi un purtător de cuvânt de la a doua mare bancă din Italia, în condiţiile în care Italia a înregistrat un nou record zilnic de infecţii cu COVID-19, transmite Reuters.
Economica.net - J, 29 oct. 2020, 16:30
UniCredit limitează accesul în sucursale şi sfătuieşte angajaţii să lucreze de acasă

UniCredit, care anterior doar a recomandat clienţilor să îşi facă programare, se alătură astfel rivalilor precum Intesa Sanpaolo, Monte dei Paschi şi CheBanca! care au început să limiteze accesul clienţilor în sucursale pentru a-i proteja pe angajaţi, pe măsură ce Italia traversează al doilea val de infecţii cu coronavirus.

De asemenea, într-un mesaj publicat miercuri pe site-ul său OneUniCredit dedicat angajaţilor, banca a invitat întregul personal de la biroul său central să analizeze posibilitatea de a lucra în sistem remote.

Purtătorul de cuvânt citat de Reuters a spus că peste 70% dintre angajaţii UniCredit sunt în măsură să lucreze de la distanţă.

După ce a fost una dintre primele bănci italiene care a adoptat sistemul de lucru de la distanţă în perioada stării de urgenţă, UniCredit şi-a încurajat angajaţii să revină treptat la birouri după ce primul val de infecţii s-a diminuat. În cea mai gravă perioadă a pandemiei, mai puţin de 30% din sucursalele UniCredit au funcţionat şi chiar şi acestea erau deschise doar dimineaţa.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...