Grupul Auchan a inițiat o campanie de solidaritate care vine în ajutorul restaurantelor închise în această perioadă

Auchan a anunțat prin intermediul unui comunicat că în semn de solidaritate cu restaurantele care au fost nevoite să își sisteze activitatea în această perioadă a lansat împreună cu partenerii săi o acțiune de susținere a acestora, prin care își încurajează clienții să comande online de la restaurantele preferate din galeriile și centrele comerciale în care sunt prezente magazinele companiei. 
Economica.net - mie, 11 nov. 2020, 14:53
Grupul Auchan a inițiat o campanie de solidaritate care vine în ajutorul restaurantelor închise în această perioadă

Astfel, Auchan prezintă pe site-ul său o listă variată de recomandări de restaurante, scopul acestei acțiuni fiind acela de a le ajuta să își continue activitatea prin livrările la domiciliu, oferind restaurantelor o expunere suplimentară în rândul clienților care accesează ecosistemul online Auchan.

„Când am avut motive de sărbătoare, ne-am bucurat alături de familie și prietenii noștri de serviciile și de bucatele alese, din restaurantul preferat. Astăzi, restaurantele au nevoie de noi, să poată fi acolo și după aceste momente dificile. Vă încurajăm să comandați în siguranță, cu livrare acasă. Împreună cu partenerii noștri, centrele comerciale, suntem alături de ei și îi promovăm pe site-urile noastre, într-o acțiune de conștientizare și responsabilizare. Haideți să acționăm împreună #responsabilișisolidari ca mâine să avem motive să sărbătorim din nou, alături de cei dragi!”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România.

Pentru început, toate restaurantele din centrele comerciale administrate de Ceetrus (Coresi Shopping Resort, Centrul Comercial Drumul Taberelor, Centrele Comerciale Auchan Titan, Vitan, Pallady, Berceni, Pitești Bradu și Cluj Iris și Centrele Comerciale Aushopping Satu Mare și Oradea), precum și localurile din proiectele companiei IULIUS din Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava sunt deja listate pe https://romania.auchan.ro/sustinem-restaurantele, lista cuprinzând în prezent peste 50 de restaurante. Utilizatorii pot accesa direct din această pagină restaurantele preferate din orașul lor pentru a le plasa comenzi de livrare la domiciliu.

Potrivit companiei, lista de restaurante este într-un proces constant de actualizare, aceasta urmând să fie extinsă progresiv împreună cu partenerii Auchan.

Despre Auchan România

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 5 supermarketuri Auchan și o rețea de 26 magazine de proximitate MyAuchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă clienților peste 25.000 de produse.
Contact presă: [email protected]

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi şi citat de......
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului
Nazare: Asigurăm suplimentarea cu încă 2 miliarde de lei pentru bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului ...
Bugetele Ministerului Transporturilor şi Ministerului Mediului vor fi suplimentate cu 2 miliarde de lei pentru achitarea ...