BCR Asigurări îşi schimbă denumirea în Omniasig şi operează o majorare de capital de 47,7 mil. euro

Acţionarii BCR Asigurări au hotărât, luni, majorarea capitalului social cu 207,1 milioane de lei (47,7 milioane euro), la 250,3 milioane lei, în cadrul procesului de fuziune cu Omniasig şi preluarea denumirii şi emblemei societăţii absorbite după încheierea procesului, în aprilie.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 09:11
BCR Asigurări îşi schimbă denumirea în Omniasig şi operează o majorare de capital de 47,7 mil. euro

Anterior, BCR Asigurări şi-a redus capitalul social cu 80,2 milioane de lei, la 43,2 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor înregistrate înainte de fuziune.

Grupul Vienna Insurance Group (Austria) deţine 95,94% din acţiunile BCR Asigurări, restul titlurilor fiind împărţite de Banca Comercială Română (1%) şi mai multe persoane fizice (3,06%).

Vienna Insurance Group (VIG) controlează şi Omniasig, unde deţine o participaţie de 98,56%, ceilalţi acţionari fiind Banca Comercială Română – 0,17% şi mai multe persoane fizice şi juridice – 1,27%. Omniasig are un capital social de 206,48 milioane de lei.

După încheierea fuziunii, VIG va controla 98,55% din capitalul Omniasig, BCR – 0,18% şi alţi acţionari (7.062 persoane fizice şi juridice) – 1,27%.

Acţionarii Omniasig au aprobat în august 2011 fuziunea preliminară cu BCR Asigurări, în calitate de societate absorbantă, şi au împuternicit Directoratul asigurătorului să întocmească proiectul de fuziune. O decizie similară a fost adoptată şi de acţionarii BCR Asigurări.

„Prin crearea unei singure entităţi juridice în urma fuziunii, (…), societatea rezultată din fuziune va deveni noul deţinător al primei poziţii în topul asigurătorilor din România conform primelor subscrise în 2010 (…)”, se arată în proiectul de fuziune.

În 2010, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Omniasig a subscris prime de 916,1 milioane de lei şi a înregistrat o cotă de 11,03% din piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, rezultat care plasează compania pe poziţia a treia în piaţă.

La rândul ei, veniturile BCR Asigurări s-au ridicat la 522,01 milioane de lei, rezultat care a adus companiei o cotă de 6,29% din industria de profil, plasându-se pe locul şapte.

După nivelul primelor, primii doi jucători din piaţă sunt Astra şi Allianz-Ţiriac.

În 2010, piaţa asigurărilor a scăzut cu 6,4%, la 8,31 miliarde de lei.

Fuziunea celor doi asigurători români va aduce grupului austriac economii de 10 milioane de euro, cifra fiind avansată de directorul general ajunct al VIG, Peter Hagen, după anunţarea rezultatelor financiare, în august 2011.

„Prin implementarea acestei restructurări corporatiste, se va simplifica procesul decizional, se vor gestiona mai eficient fluxurile financiare necesare desfăşurării activităţii şi se vor reduce costurile administrative prin eliminarea eventualelor suprapuneri. Mai mult decât atât, creşterea puterii de negociere a societăţii cu furnizorii şi cu intermediarii va duce la eficientizarea activităţii prin economii ale costurilor fixe şi variabile”, se mai spune în proiectul de fuziune.

VIG este unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din Europa Centrală şi de Est, iar acţiunile sunt listate la Bursa de Valori din Viena.

Pe piaţa locală, VIG mai controlează şi Asirom.

În 2011, grupul austriac a subscris în România prime de 510,9 milioane de euro, în scădere cu 4,7% faţă de anul precedent, din cauza restructurării portofoliului de pe segmentul asigurărilor generale.

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această noapte
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această ...
Guvernul britanic a anunţat marţi că intenţionează să interzică prezenţa adolescenţilor de 16-17 ani în reţelele sociale după miezul nopţii, informează Reuters....
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, cea care conduce destinele mărcii Dacia la nivel global, a evidențiat într-un interviu rolul strategic pe ...
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Uniunea Europeană şi Ucraina au parafat un ''acord privind dronele'', care va combina expertiza Kievului cu capacitatea ...
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală ...