Ford vrea să fie lider de piaţă pe segmentul vehiculelor comerciale electrice

Constructorul auto american Ford Motor Co intenţionează să controleze o cotă semnificativă pe piaţa autovehiculelor comerciale electrice graţie unor produse precum noul E-Transit cargo van, în ideea de a ajunge la acelaşi nivel cu cel pe care îl deţine pe piaţa autovehiculelor comerciale propulsate cu motoare tradiţionale, transmite Reuters.
Economica.net - J, 12 nov. 2020, 15:13
Ford vrea să fie lider de piaţă pe segmentul vehiculelor comerciale electrice

Ford a dezvăluit joi noua utilitară E-Transit şi cu această ocazie directorul general Jim Farley a subliniat că Ford mizează pe faptul că autovehiculele comerciale electrice pot genera profituri lucrative în pofida faptului că există un număr din ce în ce mai mare de competitori.

Ford domină deja piaţa autovehiculelor comerciale tradiţionale din SUA şi Europa cu o cotă de piaţă de 40% respectiv 15%.

„Merităm aceiaşi cotă de piaţă pe segmentul vehiculelor electrice cu cea pe care o avem pe segmentul vehiculelor cu combustie internă şi credem că suntem bine poziţionaţi să ajungem acolo” a declarat directorul diviziei de vehicule comerciale din America de Nord, Ted Cannis.

Potrivit directorul general Jim Farley, Ford se aşteaptă ca cererea globală pentru autovehiculelor comerciale electrice să crească până la 1,1 milioane vehicule în 2030 şi chiar dacă start-upuri precum Rivian şi Arrival au încheiat contracte pentru a furniza utilitare electrice pentru Amazon şi UPS, niciuna dintre ele nu poate egala opţiunile de produse şi servicii oferite de Ford.

Noua utilitară E-Transit este disponibilă în opt configuraţii, are o autonomie de 126 de mile (aproximativ 200 de kilometri) şi are un preţ de pornire de aproape 45.000 de dolari,cu aproximativ 10.000 de dolari mai mult decât versiunea echipată cu un motor tradiţional.

Alţi constructori care intenţionează să lanseze autovehicule comerciale electrice sunt giganţii Daimler AG şi General Motors Co precum şi startup-urile Xos Trucks şi Bollinger Motors.

Oficialii Ford nu au dezvăluit care sunt volumele de vânzări pe care Ford le are în vedere pentru E-Transit, însă Bill Rinna, director la firma de consultanţă LMC Automotive estimează că Ford ar urma să construiască 20.000-25.000 de unităţi pe an în America de Nord.

Două din cele vehicule electrice pe care Ford le-a anunţat, în cadrul unui plan de investiţii în valoare de 11,5 miliarde dolari destinat electrificării gamei de vehicule până în 2022, sunt destinate clienţilor din zona comercială: utilitara E-Transit şi noul pick up electric F-150.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o linie completă de autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi urmăreşte să ocupe poziţii de top în domeniul electrificării, vehiculelor autonome şi soluţiilor de mobilitate. Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume.

Ford Europa este responsabilă de producerea, vânzarea şi deservirea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale, având aproximativ 46.000 de angajaţi în unităţile proprii şi în asocierile în participaţie consolidate şi aproximativ 61.000 de angajaţi, dacă sunt incluse şi societăţile neconsolidate. Pe lângă Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia de servicii pentru clienţi Ford şi 19 unităţi de producţie (12 unităţi proprii şi şapte asocieri în participaţie neconsolidate).

Te-ar mai putea interesa și
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile proruse
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile ...
Atacurile ucrainene cu drone au lăsat miercuri fără curent electric oraşul Energodar, unde este situată centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa şi ocupată de trupele ruse din......
Ucraina – Porturile de la Marea Neagră au pierdut o treime din capacitatea de export de cereale
Ucraina – Porturile de la Marea Neagră au pierdut o treime din capacitatea de export de cereale
Ucraina a pierdut aproximativ o treime din capacitatea sa de export de cereale prin porturile sale vitale de la Marea Neagră, ...
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max Group este în prezent cel mai mare lanț de farmacii din Europa din punct de vedere al numărului de unități. ...
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind ...