Piața românească de motocicluri a crescut în luna octombrie cu 82,2%, aceasta fiind cea mai mare evoluție din acest an

În luna ortombrie a acestui an piața de motociluri din România a înregistrat o creștere spectaculoasă de 82,2% față aceeași lună din 2019, vânzările urmând trendul ascendent înregistrat începând din luna iunie, informează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 16 nov. 2020, 14:05
Piața românească de motocicluri a crescut în luna octombrie cu 82,2%, aceasta fiind cea mai mare evoluție din acest an

Anul 2020 a deputat bine pentru piață, în ianuarie vânzările fiind mai mari 30,5% și în februarie cu 63%, după aceea însă achizițiile de motocicluri s-au prăbușit din cauza restricțiilor impuse în timpul stării de urgență și a stării de alertă. În martie scăderea a fost nesemnificativă, de 0,6%, dar în aprilie numărul de motocicluri noi înregistrate a scăzut cu 59,1%, iar în luna mai cu 12,9%. Începând din iunie, piața și-a revenit, o dată cu relaxarea restricțiilor, și a crescut cu 33,8%, în iulie s-a înregistrat o creștere de 10,5%, în august de 46,3%, iar în septembrie de 68,9%.

Ca urmare a acestei reveniri, în primele 10 luni ale anului se consemnează o creștere a pieței de motocicluri de 22,8%.

Analizând evoluția segmentelor, datele comunicate de către DRPCIV, ne arată creșteri pe segmentele motociclete (+9,3%), și ATV-uri (46,0%) și scădere la categoria scutere (-9,0%). În contrast cu această evoluție, pe plan european motocicletele înregistrează la 9 luni, conform ACEM, o scădere generală de cca.3%.

În ceea ce privește top-ul pe mărci, la motociclete, primul loc este ocupat de BMW cu 348 de unități (20,2% cota de piață), urmat de Honda cu 319 unități (18,5% cota de piață), Kawasaki cu 209 de unități (12,2% cota de piață), Yamaha cu 184 unități (10,7% cota de piață) și KTM cu 153 de unități (8,9% cota de piață).

La scutere, primele 5 poziții ale topului sunt ocupate de Piaggio cu 97, Yamaha cu 70, SYM cu 57, BMW cu 36 și HONDA cu 24 unități.

La categoria ATV, Top-ul este format din CF MOTO pe primul loc cu 1.451 de unități, LINHAI pe locul 2 cu 315 de unități și TGB pe locul 3 cu 155 de unități.

Aceste date au fost prelucrate de APIA în colaborare cu Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Te-ar mai putea interesa și
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, prezentat în premieră mondială la Caravan Salon 2026 din Düsseldorf.......
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...