Magazinele din retailul nealimentar încep să îşi închidă porţile definitiv – Roretail

Din ce în ce mai multe societăţi comerciale care activează în domeniul retailului nealimentar intră în faliment, aflate în imposibilitatea de a mai rezista pe piaţă, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Patronale a Retailerilor din România, Roretail, remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 18 nov. 2020, 08:44
Magazinele din retailul nealimentar încep să îşi închidă porţile definitiv - Roretail

Asociaţia a semnalat în numeroase rânduri, atât public, cât şi prin comunicări transmise factorilor de decizie, situaţia extrem de dificilă pe care o întâmpină retailul nealimentar din România. După o perioadă de 3 luni în care magazinele au fost închise prin decizii ale autorităţilor, odată cu redeschiderea centrelor comerciale vânzările au rămas sub nivele mult inferioare celor de anul trecut.

În medie, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni au ajuns la 60%-80%, iar situaţia este extrem de dramatică. Inclusiv cu ocazia Black Friday, vânzările din magazine au fost cu aproximativ 50% mai mici decât cele de la ediţia anterioară, din anul 2019. Primele magazine care au intrat în faliment sunt cele ale micilor companii din domeniu, unde nu există o contrabalansare a pierderilor de pe piaţa locală cu veniturile de pe pieţele externe.

„Magazinele din retailul nealimentar încep să închidă definitiv unul după altul, ca într-un joc de domino. Nu este însă un joc, este vorba de branduri locale, de angajaţi şi familiile lor. Vorbim de situaţii disperate şi de antreprenori care nu mai au resurse, financiare şi emoţionale, să reziste. Deja există dificultăţi majore în plata taxelor şi a salariilor, fără a vorbi de chirii şi alte cheltuieli operaţionale. Autorităţile poartă responsabilitatea luării şi implementării rapide a unor decizii care să salveze această industrie, la fel ca în majoritatea statelor europene, care au implementat măsuri de compensare a efectelor devastatoare produse de restricţii încă din luna aprilie. Proprietarii şi administratorii de centre comerciale nu mai pot salva unilateral situaţia. Lipsa acţiunii autorităţilor, în al 12-lea ceas, va condamna retailul nealimentar şi comerţul modern în ansamblu la faliment”, a declarat Roxana Socaciu, director executiv Roretail.

Închiderea magazinelor din retailul nealimentar va avea un impact economic şi social negativ pe termen lung, fiind extrem de dificil şi de puţin probabil ca, odată închise, aceste afaceri să se mai poată redeschide pe viitor. Roretail solicită ca măsurile de compensare promise de autorităţi să se materializeze cât mai rapid, fiecare zi care trece fără niciun fel de sprijin sau orizont de timp privind susţinerea concretă a industriei, urmând să conducă la noi şi noi falimente în retailul nealimentar.

Roretail – Organizaţia Patronală a Retailerilor din România este o asociaţie înfiinţată în anul 2014, care grupează peste 1.000 de magazine din România, din retailul nealimentar şi din HoReCA din centrele comerciale, grupând deopotrivă branduri naţionale şi internaţionale şi însumând peste 12.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în 2026
Aurul „bubuie” odată cu războiul din Iran. Prețul a ajuns la 5.418 dolari uncia, creştere de peste 22% în ...
Metalele prețioase au înregistrat o creștere puternică la începutul tranzacționării în Asia, după ce atacurile militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului au accentuat riscul......
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange testează conectivitatea prin satelit în România
Orange Group anunță semnarea unui acord cu AST SpaceMobile și Satellite Connect Europe, o companie deținută în parteneriat ...
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Israel – Explozii la Ierusalim după o alertă de rachete iraniene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite luni în jurul orei 5:00 GMT la Ierusalim, unde s-au declanşat sirenele după anunţul ...
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, 2 martie 2026
Criză petrol – Preţurile cresc în continuare, în condiţiile atacurilor din Iran şi din regiune – date luni, ...
Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în luna aprilie a crescut cu 14% la deschiderea burselor asiatice, ajungând la 82,37 ...