Petrom introduce plata rapidă în benzinării, direct la pompă

OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților a introdus sistemul de plată rapidă a carburanților, direct la pompa de alimentare.
Mihai Nicuţ - D, 22 nov. 2020, 07:27
Petrom introduce plata rapidă în benzinării, direct la pompă

Compania petrolieră a introdus, deocamdată, sistemul de plată rapidă la o benzinărie din cartierul bucureștean Drumul Taberei. După ce conducătorul auto alimntează, el poate plăti carburantul la un terminal amplasat imediat lângă pompă, cu orice card, și nu mai este nevoie să meargă la casa din interiorul stației.

Oficialii companiei spun că acest sistem va fi extins. Astfel, în perioada următoare aceste terminale de plată rapidă la pompă vor fi amplasate în cinci benzinării Petrom (trei în București, una în Blejoi, județul Prahova, și una în Buzău), iar anul viitor și în cinci stații OMV, trei în București, una în Constanța și una în Cluj.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, OMV Petrom este prezentă în România şi Bulgaria, Serbia și Republica Moldova prin intermediul a 802 benzinării, la sfârşitul lunii iunie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...