Poşta Română a recâştigat contractul pentru livrarea permiselor auto la domiciliile solicitanţilor

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 27 milioane de lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani.
Economica.net - lun, 23 nov. 2020, 07:29
Poşta Română a recâştigat contractul pentru livrarea permiselor auto la domiciliile solicitanţilor

În baza contractului, estimat la 27,31 milioane lei, compania va livra aproximativ 4,8 milioane de trimiteri pe toată durata acestuia, respectiv 2,4 milioane de trimiteri pe an, potrivit unui comunicat al CNPR, remis luni AGERPRES.

Anterior, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, care a câştigat, în anul 2017, un contract în urma unei licitaţii la care a participat şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România.

La procedura de anul acesta s-au înscris aceleaşi două companii, principalii jucători locali de pe piaţa de profil, iar Poşta Română a avut, din nou, oferta câştigătoare, a precizat Poşta Română.

Dacă, în 2017, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, anul acesta, accentul s-a pus pe cel mai bun raport calitate-preţ.

„Dacă, în anii anteriori, preţul ofertat făcea diferenţa între Poşta Română şi companiile concurente, de data aceasta compania a câştigat contractul obţinând cel mai bun punctaj la factorii de evaluare calitativi şi financiari. Este a doua oară când câştigăm în faţa celei mai mari firme de curierat din ţară, ceea ce demonstrează că Poşta Română este din ce în ce mai pregătită să concureze, de la egal la egal, cu orice furnizor de servicii de curierat”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...