Ministerul Economiei: Eximbank USA ar putea finanţa investiţii în energie în România, inclusiv extracţia gazelor din Marea Neagră

Eximbank USA ar putea finanţa proiecte de investiţii în energie în România, inclusiv în ceea ce priveşte extracţia de gaze din Marea Neagră, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Economica.net - mie, 09 dec. 2020, 13:29
Ministerul Economiei: Eximbank USA ar putea finanţa investiţii în energie în România, inclusiv extracţia gazelor din Marea Neagră

Ministrul de resort, Virgil Popescu, a avut o întâlnire de lucru cu o delegaţie a Eximbank USA, condusă de preşedintele băncii, Kimberly Reed. La această întâlnire au mai participat ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, şi directorul general al Romgaz, Adrian Constantin Volintiru.

Această întâlnire vine în continuarea vizitei pe care ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a avut-o în SUA, în luna octombrie, în cadrul căreia Guvernul României şi cel al Statelor Unite au parafat un acord interguvernamental privind dezvoltarea Reactoarelor 3 şi 4 şi retehnologizarea Reactorului 1 şi semnarea Memorandumului de înţelegere cu Eximbank privind dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei şi infrastructurii rutiere, se precizează în comunicat.

„În cadrul întâlnirii de astăzi s-a discutat despre sprijinul pe care România îl poate primi pentru a începe să extragă gaze din Marea Neagră. Romgaz se află în negocieri pentru preluarea pachetului Exxon (companie americană – n.r.) şi, odată cu deblocarea investiţiilor în Marea Neagră, România are şanse să devină cel mai mare producător de gaze şi energie din Europa. Preşedintele Romgaz, Adrian Volintiru, a vorbit şi despre intenţia Romgaz de a construi o fabrică de metanol. Pentru acest plan, Romgaz are nevoie fie de un investitor pentru construirea fabricii, fie de un un partener alături de care să investească în producerea de metanol”, potrivit Ministerului Energiei.

Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, a subliniat importanţa securizării independenţei energetice a României şi a adăugat că vizita preşedintelui Eximbank USA, Kimberly Reed, evidenţiază angajamentul Statelor Unite faţă de ţara noastră.

La rândul său, Kimberly Reed a precizat că intenţia Exim US este de a sprijini investiţii strategice în România şi de a asigura linii de finanţare de aproximativ 7 miliarde de dolari. Preşedintele Eximbank a spus că bazele dezvoltării proiectelor din domeniul energetic au fost puse prin Memorandumul de Înţelegere cu Exim US, semnat la Washington.

„Avem un istoric bun împreună şi dorim să vă fim de ajutor în continuare, următoarele luni”, a afirmat ea.

De asemenea, aceasta a precizat că Eximbank SUA este pregătită să acorde finanţare şi pentru alte proiecte, însă partea română trebuie să aplice, iar dacă proiectele depuse se încadrează în standardele cerute se semnează o colaborare sau un acord între părţi, precum cel semnat în luna octombrie cu ministrul Virgil Popescu pentru Cernavodă.

În cadrul vizitei în România, delegaţia Eximbank SUA s-a întâlnit marţi, 8 decembrie, cu directorul general al Nuclearelectrica, la centrala de la Cernavodă, pentru a discuta despre realizarea proiectului Reactoarelor 3 şi 4, iar miercuri Kimberly Reed a avut întâlniri cu premierul interimar, Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, şi cu ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Relaţia de cooperare România – SUA a cunoscut astăzi o nouă etapă de dezvoltare. Am semnat în prezenţa premierului interimar Nicolae Ciucă, a Excelenţei Sale ambasadorul SUA în România Adrian Zuckerman, a preşedintei Eximbank SUA, Kimberly Reed, şi a vicepremierului Raluca Turcan acordul interguvernamental extins, care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi Spania anunță că nu va majora prețurile la tarifele sale în 2026, distanțându-se astfel de principalii săi competitori, care le vor majora cu aproximativ 4%, conform anunțului făcut de......
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat duminică cu privire la un atac cibernetic de tip ...
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că i-a informat duminică pe premierul Ilie Bolojan şi pe ministrul ...
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele zece luni din 2025, de 6,21 milioane tone echivalent ...