Hidroelectrica vine cu o ofertă de energie electrică mai bună pentru consumatorul casnic. Preț mai mic pentru următoarele șase luni

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, are o nouă ofertă de energie pentru consumatorii casnici, valabilă de la 1 ianuarie 2021. Prețul este cu 1 ban/kWh mai mic decât cel propus acum. Vă amintim că de la 1 ianuarie piața de energie electrică se liberalizează, iar actualele prețuri pentru cei rămași la reglementat nu se vor mai aplica.
Mihai Nicuţ - lun, 14 dec. 2020, 10:39
Hidroelectrica vine cu o ofertă de energie electrică mai bună pentru consumatorul casnic. Preț mai mic pentru următoarele șase luni

Societatea propune condiții mai avantajoase pentru furnizarea de energie electrică, traduse printr-o scădere a prețurilor, odată cu liberalizarea pieței de energie, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, pentru energia activă livrată consumatorilor casnici începând cu 1 ianuarie 2021, prețul se va reduce de la 0,255 de lei/kWh, la 0,245 lei/kWh în primul semestru al anului viitor. Clienții au garanția că prețurile sunt fixe și beneficiază în continuare de termene de plată relaxate – 45 de zile de la emiterea facturii.

„Oferim energie verde, pe care o putem furniza în orice locație din România, iar procesul de alegere a serviciilor Hidroelectrica este simplu și nu presupune întreruperi în alimentare . Mizăm pe corectitudine în relația cu clienții noștri, iar contractul pe care îl punem pe masă nu are niciun fel de costuri adiționale sau clauze ascunse. În plus, comunicarea cu compania și transmiterea documentelor se poate face online”, a afirmat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Acțiunea este ca urmare a strategiei companiei de a-și crește numărul de clienți pe zona de furnizare odată cu liberalizarea completă a pieței de energie.

„Ne dorim să aducem energie românească în casele românilor, de la producător, direct la consumator. Suntem racordați la realitățile momentului și așteptăm cu interes deschiderea pieței de energie. Hidroelectrica a demonstrat că este o companie competitivă și că adevarata performanță se vede atunci când există piață concurențială. Avem speranțe mari pentru anul 2021 și suntem convinși că eliminarea distorsiunilor arbitrare produse de OUG 114 va avea ca efect obținerea unor prețuri corecte la electricitate, precum și stimularea investițiilor în sector” – a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica. „Atragerea de noi consumatori către serviciile noastre de furnizare, este un obiectiv pe care ni-l asumăm 100%: am înființat deja un Call Center care este pregătit să răspundă rapid solicitărilor clienților, am întărim structurile suport și infrastructura IT, investim în continuare în digitalizare”.

Hidroelectrica este cel mai mare producător român de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania are în exploatare un număr de 209 centrale hidroelectrice, cu o putere instalată totalizând 6.482 MW.

Planurile strategice ale companiei includ diversificarea portofoliului de producție către zona energiei verzi și a serviciilor adiacente: înființarea/achiziționarea de parcuri eoliene onshore și offshore, fotovoltaice, producție de hidrogen, dezvoltarea unei rețele de stații de încărcare a automobilelor electrice etc.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
Pentagonul s-ar afla în plin proces de intensificare a planurilor sale de intervenţie militară în Cuba, deşi Departamentul de Război a cerut să nu se facă speculaţii pe această temă,......
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit semnificativ carburanții în această ...
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta ...
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) până în 2033, faţă de aproximativ ...