Tranzacţie în IT: SoftOne România cumpără Orosimo, integrator de soluții software

SoftOne România, membru al grupului grecesc de investiții Olympia, face un pas important în extinderea companiei la nivel local și achiziționează Orosimo Software, un integrator de soluții software din Grecia.
Lidia Neagu - mar, 15 dec. 2020, 13:21
Tranzacţie în IT: SoftOne România cumpără Orosimo, integrator de soluții software

Achiziția face parte din strategia de dezvoltare SoftOne România de a-și mări rețeaua de parteneri la nivel național și portofoliul de clienți care a ajuns deja la peste 600 de companii ce utilizează soluțiile Soft1.

„Această fuziune face parte din strategia noastră generală și ne oferă resursele de care avem nevoie pentru planurile SoftOne de dezvoltare,” a declarat Antonis Karantonis, Director General, SoftOne Technologies. „Achiziționarea companiei Orosimo reprezintă primul pas dintr-o serie de mișcări strategice menite să ne susțină ritmul de creștere pe piața locală, astfel încât să ne sprijinim mai bine clienții și partenerii.”

Compania continuă astfel procesul de extindere al subsidiarei din România chiar și în această perioadă de incertitudine economică. Odată cu achiziționarea Orosimo Software, SoftOne România își va crește nivelul resurselor umane implicate pentru a-și atinge obiectivele strategice și pentru a oferi servicii complete de suport și implementare, atât partenerilor, cât și clienților. Astfel, compania continuă procesul de transformare digitală a companiilor la nivel local, prin livrarea unor soluții inovatoare cu tehnologii de ultimă generație.

„Vom continua să investim în piața locală și să ne consolidăm poziția de lideri în zona de soluții Cloud ERP pentru IMM-uri,” a afirmat Alexandra Lucescu, Director de Operațiuni, SoftOne România.

Orosimo Software este un dezvoltator de soluții software ERP, CRM și WMS, cu o echipă formată din peste 45 de developeri și consultanți IT la nivel internațional, prezent de peste 10 ani pe piața din România. Începând cu anul 2017, compania a devenit partener strategic SoftOne, astfel încât deține o experiență relevantă în implementarea și dezvoltarea soluțiilor Soft1.

SoftOne România este prezentă pe piața locală de peste 7 ani. Grupul SoftOne are peste 300 de angajați și o rețea formată din mai mult de 600 de parteneri, deservind peste 47.000 de clienți în patru țări (Grecia, Cipru, Bulgaria și România). Având o experiență îndelungată în dezvoltarea celor mai inovatoare tehnologii, SoftOne dezvoltă soluții Cloud și Enterprise Mobility de ultimă generație, asigurând transformarea digitală a companiilor de talie mică, medie, cât şi a organizaţiilor mari.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...